Treichl: Valoarea Erste nu a scazut nici cu jumatate de cent
Valoarea reala a Erste Bank nu este nici macar cu jumatate de cent mai mica decat in urma cu jumatate de an, cand pretul unei actiuni se ridica la 57 de euro, sustine Andreas Teichl, CEO al bancii austriece si presedinte al Consiliului de Supraveghere al BCR
Valoarea reala a Erste Bank nu este nici macar cu jumatate de cent mai mica decat in urma cu jumatate de an, cand pretul unei actiuni se ridica la 57 de euro, sustine Andreas Teichl, CEO al bancii austriece si presedinte al Consiliului de Supraveghere al BCR.
Pretul a atins vineri un nou minim la inchidere, de 34,35 euro, dupa ce in cursul zilei coborase chiar pana la 33,94 euro pe actiune. Capitalizarea bursiera a actionarului majoritar al BCR a continuat sa scada, ajungand la circa 10,8 mld. euro.
Intr-un interviu acordat revistei austriece Format si preluat de agentiile de presa, Treichl sustine ca regreta ca nu poate sa mai cumpere actiuni Erste in aceasta perioada, asa cum alti colegi de-ai sai “o fac bucurosi”, din cauza ca se apropie publicarea rezultatelor financiare pe 2007, pe 29 februarie, si regulamentele ii interzic.
Erste ar urma sa anunte o crestere a profitului net cu 20-25% fata de anul precedent. “Si pentru anul acesta avem o tinta intre 20 si 25%. Ramane la latitudinea fiecaruia sa decida daca este suficient pentru a justifica pentru Erste titulatura de companie cu crestere rapida”, a spus Treichl.
Pe de alta parte, seful Erste afirma ca nu au fost identificate pierderi suplimentare provocate de criza izbucnita anul trecut in SUA, peste cele 20 mld. euro anuntate in noiembrie, si sustine ca banca sa nu a investit propriu-zis in produse de tipul celor care au antrenat criza subprime.
Cat priveste scandalul prin care trece grupul francez Societe Generale, actionarul majoritar al BRD, Treichl considera ca “teza unui singur autor este imposibila”. “Daca ar fi actionat chiar singur, ar insemna ca a fost o eroare mare in sistem.” In acelasi timp, el spune ca Daniel Bouton, CEO al SocGen, este unul dintre cei mai inteligenti si mai buni bancheri pe care i-a cunoscut. Referindu-se mai departe la criza prin care trece sistemul financiar, Treichl nu crede ca aceasta va afecta economia reala pe termen mai lung, chiar daca nu exclude scenariul unei recesiuni in SUA. “Mi se pare imposibil sa intram intr-o recesiune mondiala.” Mai mult, anticipeaza efecte reduse asupra regiunii Europei Centrale si de Est, care constituie de altfel miezul afacerilor Erste Bank.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026