Tremur si sorb

Pictorul Niculita Secrieriu, student al maestrului Baba pana in 1966, ar fi implinit anul acesta sapte decenii de viata. Posteritatea i-a dat intalnire in anul 2002, inca in atelierele Liceului “Nicolae Tonitza”, unde a fost profesor, lasand si un gol in pitoreasca familie a artistilor fascinati de pescuit. Artistul si-a iubit visarile de atelier si nu s-a precipitat sa le etaleze in expozitii.

Baiatul roscovan, plecat din satul vasluian Untesti, a expus totusi in selectii colective mai in toata Europa, iar pe simeza personala de trei ori in Franta. Ion Frunzetti depista la Secrieriu, inca din 1972, dintr-un trio expozitional de extractie moldava (alaturi de Ilie Boca si C-tin Baciu, la prima galerie Apollo), talentul care preface substanta picturala in texturi fibroase, cu duct, viteza si ritm, adica in desfasurari procesuale. Secrieriu a rafinat, de atunci incolo, o gestica picturala subsumabila informalului liric, pe un registru cromatic arpegiat de vegetal-acvatic-teros. Succesiunea starilor de transparenta din panzele sale este indelung elaborata si, in mod paradoxal, se naste din sedimentare. Pictorul lucra asupra unui tesut pictural analizand calitatile de strat si indesind sinesteziile posibile. Materia sa picturala a devenit, in lucrarile tarzii, melancolic ascensionala, ca un timbru de violoncel. Cand artistul obtine starea de tegument supraactivat al panzei, apare si poetica semnelor sale, un fel de carcei neuronali, livrati prin gest autograf. Este o autentica retea pictografica purtatoare de energie vitala. Artistul se opreste la titluri precum Metamorfoze, Reflexe, Simbioze, Himere. Pe Niculita Secrieriu il fascinau sorbul baltii cu ierburi, cresterile rizomice, increngaturile, fluxurile si refluxurile simpatetice cu ciclurile naturale. Astfel, pictorul a ajuns sa mediteze asupra raportului de plin si gol in favoarea intervalului de respiro, de incert si de virtualitate a formei. Pictura lui Secrieriu degaja o pretioasa expresie de vulnerabilitate, de framantare in surdina, de stare de gratie a captarii unui sunet straniu prin gestul culorii. Este un act aproape antinomic desarjei de energii psihice specifice imperiului (nou si vechi) al expresionismului. Secrieriu este un fel de impresionist introspect, cu senzor agatat pe culorile pamantului in ape. Daca s-ar fi nascut la un tarm, ar fi fraternizat cu Turner si ar fi ciocnit cu De Kooning.