Trezoreria plateste bancilor 12,65% ca sa imprumute lei pe trei ani
Trezoreria a vandut ieri obligatiuni cu scadenta la trei ani de aproape 191 de milioane de lei (circa 50 mil. euro), sub valoarea programata, de 300 milioane lei.
Trezoreria a vandut ieri obligatiuni cu scadenta la trei ani de aproape 191 de milioane de lei (circa 50 mil. euro), sub valoarea programata, de 300 milioane lei. Randamentul mediu la care titlurile au fost plasate a fost de 12,65%, mai mare cu 0,6 puncte decat cel acceptat in urma cu trei saptamani. Randamentul maxim pe care statul a acceptat sa-l plateasca bancilor a fost de 13%. In precedenta licitatie in care s-au emis certificate cu scadenta la trei ani, Finantele au vandut titluri in valoare de 291 de milioane de lei, la un randament mediu de 12,04% pe an. Ministerul Economiei si Finantelor a anuntat ca intentioneaza sa vanda in luna decembrie titluri in valoare de 3,4 miliarde de lei, pentru finantarea si refinantarea datoriei publice. Statul a imprumutat in primele 11 luni 10,27 miliarde de lei (2,7 miliarde de euro) prin vanzarea de obligatiuni si certificate, organizand 45 de licitatii in total. Valoarea totala a imprumuturilor de acest tip ar mai putea ajunge la aproximativ 12,3 miliarde de lei in acest an. Pana la sfarsitul lunii decembrie, Trezoreria are programate inca trei licitatii, in valoare totala de 2,1 miliarde de lei. Urmatoarea operatiune se va desfasura pe 10 decembrie, valoarea indicativa a emisiunii de certificate de trezorerie fiind de un miliard de lei. Finantele intentioneaza sa mai atraga, pe 18 decembrie, 300 de milioane de lei prin vanzarea de obligatiuni cu o maturitate de trei ani. Ultima operatiune derulata de MEF in acest an va avea loc pe 22 decembrie si vizeaza vanzarea de certificate de trezorerie cu scadenta la un an in valoare de 800 de milioane de lei.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026