Trichet a vorbit despre reforme, nu și despre euro
Intrarea României în zona euro în 2015 - una din temele de actualitate în mediile financiare și politice de la Bu curești - a fost evitată de Jean-Claude Trichet, președintele Băncii Centrale Europene, venit la București duminică pentru a participa la Ateneul Român ca oaspete de onoare la concertul oferit de BNR cu ocazia aniversării a 130 de ani de la constituire. BNR este a 16-a bancă centrală…
Intrarea României în zona euro în 2015 – una din temele de
actualitate în mediile financiare și politice de la București – a
fost evitată de Jean-Claude Trichet, președintele Băncii Centrale
Europene, venit la București duminică pentru a participa la Ateneul
Român ca oaspete de onoare la concertul oferit de BNR cu ocazia
aniversării a 130 de ani de la constituire. BNR este a 16-a bancă
centrală din lume ca vechime.
Trichet a vorbit în schimb despre necesitatea continuării
reformelor într-un ritm susținut și menținerea unei politici
fiscale prudente, felicitând totodată BNR pentru deciziile pe care
le-a luat de la declanșarea crizei financiare. “Rămâne esențial
atât pentru România, cât și pentru celelalte economii să parcurgă
procesul de reformă într-un mod activ și să pună bazele unei
dezvoltări macroeconomice sustenabile, inclusiv printr-o politică
fiscală prudentă, atât de necesară pe termen mediu. Nu există
substitut pentru politici economice prudente.”
Planurile de adoptare a euro – prezentate după aderarea României la
Uniunea Europeană în 2007- ar putea fi revizuite, în condițiile în
care pare imposibil ca derapajul fiscal să fie corectat în timp
util. Președintele Băsescu a spus că BNR este principala instituție
a statului român ca și credibilitate. Banca Națională a fost
nevoită să intervină de mai multe ori pentru că politicienii nu au
fost responsabili, a menționat el.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026