Trilogia unui mistic, nu a unui pornograf/ de Stelian Țurlea

M-am întâlnit cu Henry Miller în urmă cu patruzeci de ani, lucram la revista “Lumea” și unul dintre colegi adusese de la Paris, proaspăt tipărit, la Editura Denoel, dacă nu mă înșel, un volum inhibant de gros, cu coperte galbene, simple și strălucitoare – “Sexus”, primul tom din “Crucificarea în roz” (sau “Răstignirea trandafirie”, cum apare în românește). A fost un șoc când l-am citit, nu numai datorită mulțimii de scene de sex explicit. Din prima clipă mi s-a părut că Miller e un scriitor capabil să calce în picioare orice tabu și să se elibereze inclusiv prin sex. Era nu numai ceva foarte nou și foarte curajos, dar mi se mai părea și una dintre ipostazele esențiale în care se situa un scriitor – adică să vorbească fără inhibiții despre absolut tot ce e omenesc și de obicei ascundem. Am citit, firește, foarte repede toată trilogia, apoi tot ce am găsit de Henry Miller, în engleză ori franceză (pentru traducerile în română trebuia să aștept anii nouăzeci). Așa s-a strâns un raft întreg. Am făcut o pasiune pentru Miller, l-am recomandat tuturor, puțini l-au prizat. După ce-am aflat că e capricorn, ca și mine, i-am scris, în mod sigur scrisoarea n-a ajuns, poate nici n-a ieșit din țară.

După 1990, Henry Miller a început să fie tradus, iar când în procesul de tălmăcire s-a implicat și distinsa Doamnă Antoaneta Ralian am fost sigur că acest scriitor nedreptățit, după mine, va avea, încet, destinul strălucitor meritat din plin. Anul acesta Editura Polirom a lansat o serie de autor Henry Miller, sper cu cât mai multe dintre operele sale, acțiune care mă bucură și pe care o salut din toată inima.
Cine a fost Henry Miller? A trăit între 1891 și 1980, s-a născut în Yorkville, New York, intr-o familie de origine germana, și-a petrecut anii de școală în Brooklyn, a trecut prin greutăți nenumărate, în medii dominate de sărăcie și mediocritate. A dorit să ajungă scriitor, la treizeci de ani a plecat la Paris, unde a rămas un deceniu. S-a împrietenit cu Lawrence Durrell și a cunoscut-o pe Anaïs Nin, care îl ajută, în 1934, să publice “Tropicul Cancerului”, un roman cu tentă autobiografică în care povestește primii săi ani aventuroși la Paris. Din prima sa carte erotismul colcăie, explodează, îi revoltă pe unii cititori, dar cartea ajunge celebră. In 1940, Miller se intoarce în America și se stabilește în Big Sur, California, pentru următorii douăzeci de ani. Scrie alte câteva volume, între care trilogia “Răstignirea tradafirie” – “Sexus” (1949), “Nexus” (1953) si “Plexus” (1960), la care a lucrat vreme de zece ani – romane care au fost tipărite doar în Franța, în America văzând lumina tiparului abia după 1960. Miller ajunge, aproape peste noapte, un idol printre scriitorii americani, pentru stilul aparte si ideile sale ce subminau preceptele morale foarte stricte ale vremii, precum si formulele scriiturii moderniste.

Seria de autor despre care vă vorbesc a început, poate nici nu trebuia altfel, cu trilogia “Răstignirea trandafirie”. Este o trilogie în mare parte, dacă nu în totalitate, autobiografică. Autorul-erou își poartă cititorul prin mediile sărace, sordide de care vă spuneam, în căutarea unei lumini care pentru el nu este decât să devină scriitor, întâlnește un număr impresionant de oameni, bărbați și femei, mai toți indiferenți la soarta celuilalt, trece prin slujbe mărunte, plictisitoare și prost plătite, nu rămâne în niciuna pentru că nu suportă îngrădirile, scrie chinuit și nu reușește să publice, iubește și e iubit, pleacă la Paris, pătrunde în mediile grozave ale novatorilor în artă ș.a.m.d. Curiozitatea lui este nepotolită și așa va rămâne. Totul este povestit la persoana întâi, cu patos, cu limpezime, chiar cu lirism, oricum extrem de convingător. Primul volum al trilogiei, cel care a oripilat lumea pudibondă, e plin de scene de sex, uneori întinse pe pagini întregi, cu cele mai directe și naturale cuvinte. Este confesiunea unui personaj crucificat. Al doilea volum (în care scenele de sex se reduc draconic) conține cea mai amplă descriere a valorilor, credințelor, opiniilor și deciziilor de viață ale scriitorului, în lupta sa pentru supraviețuire. Al treilea volum (în care scenele de sex lipsesc cu desăvârșire) dezvăluie portretul unui scriitor format, care, după chinuitoare îndoieli și o mulțime de romane scrise în minte, reușește, în sfârșit, să-și pună ideile pe hârtie. Faptul acesta pare să atragă dupa sine o ruptură cu lumea atât de familiară din primele două volume. “Oamenii civilizați nu trăiesc conform unor coduri morale sau unor principii de un soi sau altul. Vorbim despre ele, le evocăm întruna, dar nimeni nu le ia în serios. Nimeni nu respectă aceste reguli, în viețile noastre nu e loc pentru ele. Tabuurile sunt un fel de reziduu al minților bolnave, spectrul celor care nu au avut curajul să trăiască din plin și care ne-au vârât pe gât aceste interdicții, deghizate în morală și religie.”
Trilogia abundă în povești minunate, pagini de analiză literară și socială, umor, vervă, dar și cinism. Autorul însuși devine, neîndurător, obiectul propriilor reflecții. Printre rânduri, uneori explicit, răzbate tema responsabilității actului de creație.
Din mulțimea de aprecieri critice, spicuim două, selectate și de editură. “Miller este mai degrabă un mistic decât un pornograf. Se folosește de obscenitate pentru a șoca și a trezi la realitate, dar odată aduși cu picioarele pe pământ, ne ridică imediat la ceruri.” (Erica Jong) “Nu am nici o indoială că Henry Miller este un mare artist, un mare artist american, probabil ultimul cu care ne putem mândri, un gigant al minunatei epoci literare cuprinse între 1890 și 1940. “Răstignirea trandafirie”, ce reia părți ample din romanele anterioare ale scriitorului, este totuși o operă de o calitate net superioară. Ce a facut Miller aici a fost să scruteze până în cele mai mici detalii, dintr-o perspectivă matură și nostalgică, învăluită în aburul ficțiunii, anii cruciali în care s-a format ca scriitor și marea iubire a vieții sale. Rezultatul este o poveste fascinantă, o epopee biografică, socială și estetică.”(Maxwell Geismar)
Traducerea Doamnei Antoaneta Ralian este, trebuie s-o spunem fără înconjur, la fel de fascinantă pe cât este originalul.