Trufandale trecute

Intr-o saptamana, pretul kilogramului de capsuni a scazut de la 100.000 de lei la aproape 10.000. Intr-o lume a exploziei preturilor, asemenea “caderi” vertiginoase nu exprima decat preaplinul de scurta durata al unei recolte pe care nu o poti stoca, riscul perisabilitatii zemoaselor fructe grabindu-i pe producatori sa scape de abundenta ce se depreciaza atat de rapid.

Fara sa existe nici o legatura intre capsunile asezate in piramide si cartile ingramadite in rafturile de librarii sau pe tarabele starpite de diverse actiuni de salubrizare, o soarta aproape comuna leaga tomurile tiparite de fructele cu o existenta atat de efemera.

Titlurile noi sunt socotite noi si “comestibile” de catre difuzori doar doua-trei saptamani, ca si cum trecerea unui mic interval le-ar harazi nu unui succes in asteptare, ci unui deces prin prognozare si premeditare…

Circuitul acesta extrem de vremelnic si vulnerabil al cartii reflecta o mentalitate mai recenta. O ecuatie salbatica identifica aproape tot ce exista cu o marfa.

Numai asa deschidem, chipurile, usile lumii. Folosindu-ne de cheia unui manageriat ruginit, ce-mi aminteste de un speraclu salvator din copilarie.

In ultimii zece ani, fructele editoriale cel mai generos oferite cititorilor au fost confesiunile, jurnalele, memoriile, autobiografiile batand sfios la poarta sau trecand de zidul literaturii de frontiera.

La inceput, ca si capsunile de sezon, ele au fost trufandale scumpe, roade ale unei recolte pe care istoria si cenzura le-au copt pe indelete.

Apoi, parcelele si tarlalele dedicate confesiunii si jurnalelor s-au inmultit si piata cartii s-a trezit cu piramide de jurnale si confesiuni. Ieftine de la inceput, nu ieftinite…, pretul lor scazut este explicabil nu prin abundenta, ci prin lipsa calitatii si a gustului ab initio.

Primul destinatar al confesiunilor Sfantului Augustin, povestea unei calatorii spirituale, a fost Dumnezeu.

Scrie undeva autorul lor ca marturisirea lui nu e facuta din cuvinte, ci din accente carnale, din cuvintele sufletului si strigatul gandirii care ajunge la urechea lui Dumnezeu.

Aceeasi carte se adreseaza celor drepti, cei ce cantaresc pacatele trecute pe talgerul eliberarii de ele, masurand astfel transgresarea raului si indepartarea de gresala.

Dar cand marturisirile noastre nu se adreseaza nici lui Dumnezeu, nici celor drepti, ci se inmultesc precum capsunile, cine judeca abundenta lor perisabila, recolta compromisa, vertiginoasa cadere a unui gen literar?

Fecunditatea introspectiei? De la ideologia unica la ideologia autobiografica, piata cartii inregistreaza, la extremele unui deceniu, doi poli ai abundentei prolifici ce si-au pierdut orice valoare.

Discursul, la scara natiunii, in cazul dictatorului, sau epistola dictatoriala, cata vreme nu se adreseaza nici lui Dumnezeu, nici celor drepti, jurnalul, confesiunea sau marturisirea modernilor pot rodi doar o bunastare vremelnica, un stoc riscant.

Nici in pictura capsunile nu au insufletit prea multe naturi moarte. De parca fructul acesta zemos, ca si cuvintele in ebulitie, n-ar rezista nici unei “sedinte” ca model, topindu-se in cerul gurii sau putrezind, in cateva ore de etalare din care lipseste existenta.

Acest material apare in Ziarul de Duminica, supliment cultural al Ziarului Financiar