Versiunea completă
Media & Advertising

Trusturile de media: liber la cumparare

Companiile din industria media americana vor avea dreptul de a avea in proprietate mai multe posturi de televiziune, un ziar sau o statie de radio sau TV in acelasi oras, conform unor norme aprobate saptamana aceasta de Comisia federala de comunicatii (FCC)

Ziarul Financiar · 5 iunie 2003 · 4 min de citit



Companiile din industria media americana vor avea dreptul de a avea in proprietate mai multe posturi de televiziune, un ziar sau o statie de radio sau TV in acelasi oras, conform unor norme aprobate saptamana aceasta de Comisia federala de comunicatii (FCC).



Intr-o sedinta marcata de proteste impotriva consolidarii pietei media, care ar putea reduce drastic varietatea punctelor de vedere prezentate opiniei publice americane, agentia guvernamentala a votat cu 3-2 noile norme.Seful comisiei este Michael Powell, fiul secretarului de stat american Colin Powell. Citand necesitatea adaptarii cadrului de reglementare la realitatea actuala si la noile surse de informare, stiri sau divertisment, FCC a hotarat sa permita retelelor media sa detina posturi de televiziune care ating 45% din audienta nationala, fata de 35%, cat le era permis anterior. De acum, companiile vor putea detine doua posturi de televiziune in majoritatea pietelor, daca posturile nu se numara printre primele patru in topul audientelor de pe piata respectiva.



Opozantii ideii sustin ca prea multa putere concentrata in mainile unei singure organizatii poate afecta democratia si concurenta corecta. Ted Turner, fondatorul CNN, a scris in ziarul Washington Post, ca aceasta liberalizare “ar putea inabusi dezbaterea, inhiba ideile noi si elimina competitia din partea companiilor mici”.





Schimbarea la fata



Noile norme care reglementeaza industria mediatica din Statele Unite ar putea provoca schimbari decisive in acest sector, crescand apetitul pentru achizitii al puternicelor companii de media. La nivel international, industria este dominata de mari trusturi americane, precum News Corp, detinut de magnatul Rupert Murdoch, si AOL Time Warner, care detine reteaua CNN.



Noile norme vor permite lui Rupert Murdoch sa-si extinda imperiul media si mai mult in Statele Unite, unde News Corp detine deja televiziunea de stiri Fox News Channel, 20th Century Fox TV si studiourile de film, cotidianul The New York Post si alte proprietati media.





Tranzactii care-si asteapta randul la semnat



Criticii deciziei FCC spera ca procesul de adoptare sa fie incetinit de Congres, insa este posibil ca semnarea primelor contracte sa aiba deja loc pana cand protestele lor vor capata contur.



Aceste contracte au fost negociate deja, asteptand doar aprobarea noilor reglementari pentru a fi semnate oficial, este de parere Matt Keller, reprezentantul unui grup de interese liberale.



Potrivit CNN/Money, primele afaceri in sectorul media ar putea fi tranzactii de cumparare sau vanzare de catre statiile radio sau TV de dimensiuni mici si medii a unor retele afiliate in teritoriu. De asemenea, proprietarii de ziare sunt motivati sa-si faca simtita prezenta si in spatiul audiovizualului, achizitionand retele regionale de radio sau televiziune.





Jos cu stirile demodate



Pana acum, companiile aveau restrictii privind numarul si tipul de entitati media pe care le puteau detine, explicatia fiind asigurarea diversitatii de opinie si prezentarea corecta a informatiei.



Trusturile media au inceput sa critice cu mult timp in urma vechile reglementari, argumentand ca acestea fusesera adoptate in 1975, cand majoritatea americanilor aveau acces doar la trei retele nationale si cateva alte televiziuni independente sau publice. Acum, peste 89 de miloane de case, sunt invadate de zeci de programe de televiziune prin cablu sau prin satelit.



Suporterii relaxarii normative sustin ca reglementarile trebuie sa tina cont de dezvoltarea globala a industriei. Evolutia tehnologiei a introdus noi medii de comunicare, cum sunt stirile online si televiziunea interactiva, care fac concurenta ziarelor traditionale si televiziunilor comerciale. In acest context, magnatii industriei sunt cu atat mai atrasi de ideea detinerii de companii in diverse medii de comunicare, pentru a atinge un public cat mai larg.





Mai degraba o decizie politica?



Comisia este formata din doi membri apartinand partidului democrat si trei republicani, iar voturile au fost exprimate in concordanta cu apartenenta politica, potrivit Wall Street Journal Europe. Cei doi democrati s-au opus noilor norme, argumentand ca modificarile vor duce la consolidarea segmentului de media din Statele Unite, astfel incat marile trusturi cu putere financiara ar putea mai usor asimila jucatorii mai mici, reducand diversitatea punctelor de vedere prezentate si inabusi reportajele si stirile de importanta locala.





Proba de foc



Membrii FCC vor trebui sa apara in fata unei comisii a Senatului prezidata de republicanul John McCain, un critic inversunat al noilor reglementari. “In continuare ma deranjeaza statisticile citate frecvent in acest tip de audieri, statistici care spun ca cinci comapnii controleaza 85% din sursele noastre media”, a declarat recent McCain.



andreea.melinte@zf.ro

Citește și