“Tuba project” a debutat în Portugalia/ de Virgil Mihaiu

Una dintre inițiativele de forță și continuitate ale Institutului Cultural Român de la Lisabona a fost Stagiunea Muzicală Română în Portugalia, ajunsă la cea de-a patra ediție. În cadrul acesteia, la sfârșitul lunii iulie, au fost sunt programate concertele grupului româno-american Tuba Project.

Formația a fost fondată la New York, în urmă cu un deceniu, de către pianistul Lucian Ban și saxofonistul Alex Harding, avându-l ca “star” pe tubistul Bob Stwart. Ban este primul jazzman român afirmat pe scena ultracompetitivă a principalului megalopolis din patria jazzului. Dintre reușitele lui Lucian Ban, soldate cu turnee transcontinentale și albume discografice, merită reținute colaborările cu notorii muzicieni, precum Barry Altschul, Sam Newsome, Mat Maneri, Mark Feldman, Tony Malaby, Ralph Alessi, Abraham Burton, Nasheet Waits, Jorge Sylvester, John Hébert, Brad Jones, Badal Roy ș.a. Pianistul, compozitorul și aranjorul născut și format în România și-a manifestat creativitatea atât în cadrul formațiilor sale newyorkeze – Tuba Project, Elevation, Asymmetry – cât și prin ambițioase lucrări de anvergură, concepute ca sinteze între ethos-ul muzical românesc și spiritul universalist al jazzului: The Romanian-American Jazz Suite și Enescu Re-Imagined.

Tuba Project propune o muzică exuberantă, vitală, policromă, ferm ancorată în solul tradițiilor jazzistice afro-americane, într-o originală mixtură cu inserții provenite din spațiul latinității orientale. Din punct de vedere stilistic, se poate vorbi despre o expresie rafinată a eclectismului postmodern, reunind elemente de avant bop, blues, groove, surprinzătoare întorsături de frază din estetica lui Thelonious Monk, dar și asimetriile ritmice și prospețimea percepției acustice de sorginte carpato-danubiană. Rezultă un spectacol de ferventă comuniune între muzicieni și spectatori, o autentică celebrare a virtuților jazzului. Pe lângă virtuozitatea lor individuală, componenții cvintetului excelează și în materie de interacțiune în cadrul procesului de improvizație pe viu. Nu e de mirare, având în vedere briantul credit artistic de care dispun: Bob Stewart este “reformatorul tubei”, care a reușit să aducă greoiul instrument în prim-planul actualității jazzistice, conferindu-i suplețe și relevându-i expresivitatea. Lista colaborărilor sale are aspectul unui Hall of Fame: Charles Mingus, Gil Evans, Carla Bley, David Murray, Taj Mahal, Dizzy Gillespie, McCoy Tyner, Arthur Blythe, Freddie Hubbard, Don Cherry, Nicholas Payton, Wynton Marsalis, Charlie Haden, Lester Bowie…

La rându-i, Alex Harding strălucește prin alte două instrumente din zona registrului grav – saxofonul bariton și clarinetul-bas. Nici colaborările sale nu sunt mai prejos (doar că marcate de cele vreo două decenii diferență de vârstă față de Stewart): Yusef Lateef, Julius Hemphill, Muhal Richard Abrams, Craig Harris, Lester Bowie, Frank Lacy, Hamiet Bluiett, Oliver Lake, Greg Osby, David Murray Big Band, Sun Ra Arkestra, B.B. King…

Formația e întregită prin contribuțiile, la fel de însuflețitoare, ale lui Bruce Williams / sax alto (cu stagii în faimoasele World Saxophone Quartet, Count Basie Orchestra, Roy Hargrove Group sau Lincoln Center Jazz Orchestra) și Derrek Phillips / baterie (maestru al percuției, acompaniator al cântăreței Norah Jones, apropiat al saxofoniștilor Joshua Redman și Sam Newsome etc.).

Despre albumul Tuba Project, editat în 2006 la casa americană CIMP Records, criticul american Budd Kopman scria, în All About Jazz: “Cu Tuba Project, pianistul Lucian Ban și baritonistul Alex Harding au realizat un album de o energie cu totul specială, bluesy și adeseori extatic. Avându-l alături pe cel mai mare exponent al tubei în jazz, faimosul Bob Stewart, cei cinci au reușit un album ieșit din comum, inspirat de new orleans, funk blues și second line – un deliciu, atât pe CD, dar mai ales live…”