Tuns, frezat si fezandat

Doamnelor si domnilor, ne permitem sa va intrerupem putin din viata dvs. Obisnuita cu o informatie de ultima ora: in Romania nu exista coruptie. Adica exista, dar comparativ cu Imperiul Roman, de exemplu, procentul e atat de mic, incat e ca si cum n-am avea deloc. Nu, nu incercati sa ma contraziceti, ca nu aveti argumente. Am spus: totul se intampla doar in imaginatia dvs si, mai ales, in mintea lovita de paranoia a occidentalilor, care n-au decat un singur tel in viata – sa ne ingenunchieze, sa stearga cu noi pe jos, sa ne tina cu nasul in mocirla si buzunarele goale, sa ne exploateze, depersonalizeze, discrediteze, minimalizeze, anuleze, reteze elanul. Occidentul asta e, cum sa va zic eu ca sa intelegeti mai bine? Ca mama vitrega a Albei ca Zapada. A trait el secole de-a randul, bine mersi, dospind in putreziciunea rautatii lui, pana cand, mijindu-si ochii, ce-i fu dat sa vada la Rasarit? O tarancuta frumoasa, imaculata, nefardata, pura in suflet si la minte, ridicand capul cu mandrie, suflecandu-si manecile de la ie, gata sa se apuce de treaba, vrednica si hotarata sa faca din ograda ei cea mai rodnica livada de pe pamant.

Si-asa s-a mai speriat mastera de concurenta, ca a pus mana pe telefon si si-a chemat toti fiii, trimitandu-i sa-i dea tarancutei un mar, o para, o pruna stricata, ceva, orice, numai s-o scoata putin din circuit pentru o vreme sau chiar pentru totdeauna, daca s-o putea. Dar fiii, scoliti pe la Viena si Paris, stiau ei mai bine cum se fac lucururile astea, asa ca au contactat-o pe tarancuta, au cucerit-o, sedus-o si pastrat-o pentru ca, profitand de inocenta ei, sa-i umble pe la subconstient cu mesaje subliminale cum ar fi: furt, coruptie, minciuna, lene, obraznicie, aroganta, duplicitate si iarasi furt, coruptie, minciuna si tot asa, pana cand fata, in al carei for interior se ducea o lupta crunta, pe viata si pe moarte, intre bine si rau, a dezvoltat asa un complex de inferioritate, dublat de o dorinta masochista incontrolabila si netratabila de autostigmatizare, autoflagelare si autovictimizare. Si-au fezandat-o ei ce-au fezandat-o, pana cand au fragezit-o, dupa care si-au luat bagajele si au plecat sa imprastie vorba prin sat. Da, niste rai. Iar cand tarancuta noastra a vrut si ea sa plece cu ei, i-au aruncat in fata ca e corupta si ca, daca nu se schimba, isi compromite definitiv sansa de a mai intra vreodata in marea lor familie. Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea coruptiei asa.

Acuma, va desfid pe dvs sa-mi dati un contraexemplu. Ministru? Care ministru? Ei as, nu exista asa ceva, fugi domne d ‘aci. Nu ministrul are o firma, ci sotul ei, iar banii nu i-a primit ea, ci familia, si nu pe vremea cand ea era ministru, ci mult inainte si oricum, totul a fost corect, civilizat, organizat, cu chitanta, sa demonstreze Uniunea Europeana ca e altminteri. Nu, asta nu e un caz clasic de coruptie. E aceeasi paranoia de care vorbeam mai inainte. Mintea aiuritoare a unor pacienti fugiti din spitalul de boli psihice, care n-au gasit alt lucru de care sa se lege decat freza doamnei ministru, care e putin altfel. Ce, parca lor le sta parul mai bine? Uitati-va la Berlusconi, de exemplu. Freza lui e mai buna? Si sunt multe lucruri de genul asta pe care noi le intelegem, ca am mai invatat si noi cate ceva in ultimii 12 ani si ne mai pricepem putin si la psihologie si sociologie. Chestiunea este sa nu intram in panica si sa ne stabilim exact: suntem cel putin la fel de valabili ca si ei, anonimii aceia care au tot interesul sa ne faca de ras. De ce? Nu ma intrebati pe mine. Mai bine multumiti din inima partidului ca v-a deschis ochii si programati-va repede la psiholog, sa nu vi se agraveze complexul de inferioritate si sa nu dati, doamne fereste, in megalomanie sau ceva.