Turandot de Puccini la Operă – un eveniment
Stagiunile muzicale bucureștene s-au încheiat. În această seară mai puteți vedea la Ateneu Filarmonica “George Enescu” dirijată de Misha Katz, după care lunga vară mai mult sau mai puțin fierbinte va readuce o secetă pe care iubitorii de astfel de evenimente o resimt întotdeauna, așteptând cu nerăbdare toamna.
S-au anunțat ceva serii de concerte de vară, dar în vremuri în care finanțările nu sunt sigure pentru nimic, este greu să le anunți ca oferte culturale certe. În acest context, Opera Națională București și-a închis stagiunea 2009-2010 cu o surpriză pentru toți iubitorii genului: premiera operei Turandot de Puccini, pe 26 iunie și 27 iunie, o versiune semiconcertantă, avându-i în distribuție pe Silvia Sorina Munteanu/ Mariana Zvetkova (Turandot), Efe Kislali/ Kiss B. Atilla (Calàf), Crina Zancu/ Irina Iordăchescu (Liù), Florin Diaconescu (Altoum), Marius Boloș/ Horia Sandu (Timur), Florin Simionca (Ping), Cristian Mogoșan (Pang), Valentin Racoveanu (Pong), Ion Dimieru (Mandarinul).
Vorbind despre Puccini
Plonjând în sofisticata muzică a lui Puccini specifică acestei capodopere (ultima sa creație), aflată atât de departe în intelectualismul ei de atmosfera care ne înconjoară în viața cotidiană, mi-am adus aminte cum celebritatea lui Puccini s-a sprijinit mult timp pe o serie de neînțelegeri. Această celebritate s-a bazat la început pe adeziunea iubitorilor operei secolului al XIX-lea, atrași de efuziunile lirice cuprinse în creațiile sale și seduși de extraordinara lui eficacitate dramatică, dar perfect indiferenți față de inovațiile atât de importante ale teatrului său și ale limbajului lui orchestral și armonic.
Conferind orchestrei un rol esențial, creând, mai mult decât atât, un climat armonic nou, aproape de neconceput în Italia epocii, având un remarcabil simț al construcției teatrale și remarcându-se prin concizia extremă a libretelor sale, Puccini s-a plasat la antipodul pompei romantice și al exceselor verismului. Geniul lui Puccini în concepția cântului a fost acela de a fi menținut perenitatea vocii cântate în integritatea ei, confruntând o linie melodică limpede cu un limbaj orchestral complex și cerând vocii toate nuanțele posibile pe întreaga ei întindere.
O reușită locală
Abordată destul de rar în mod deosebit din cauza dificultății rolului principal, producția semiconcertantă Turandot de la opera bucureșteană beneficiază de scenografia și costumele inspirate ale Vioricăi Petrovici, care, împreună cu proiecțiile video de pe fundal, sugerează atmosfera de spectacol cu mijloace extrem de economice. Performanța semnată de orchestra, corul Operei (pregătit de Stelian Olariu) și corul de copii (pregătit de Vasile Corjos) coordonate de dirijorul Tiberiu Soare este remarcabilă, acesteia adăugându-i-se câteva elemente solistice pregnant individualizate, trioul Florin Simionca (Ping), Cristian Mogoșan (Pang), Valentin Racoveanu (Pong), Irina Iordăchescu de o puternică sensibilitate în Liu, tenorul din Ungaria Kiss B. Atilla în Calàf, o bună alegere nu numai în contextul lipsei totale a unui posibil candidat pentru acest rol în țară și nu în ultimul rând soprana bulgară Mariana Zvetkova, care a susținut dificila partitură a protagonistei, Turandot, cu forță și dramatism.
OLTEA ȘERBAN-PARAU (n. 12 martie 1969) este muzicolog și critic muzical, actualmente redactorul-șef al postului public Radio România Cultural, după ce a condus timp de 7 ani postul particular Radio Romantic. Semnează în continuare rubrici săptămânale în Ziarul de Duminică și Adevărul literar. Activitatea ei publicistică cuprinde peste 2.000 de articole apărute în presa scrisă, majoritatea pe teme muzicale, sute de emisiuni și programe de radio și numeroase emisiuni și apariții TV. Este semnatara traducerii și a articolelor privind compozitorii români pentru Larousse – Dicționar de mari muzicieni, și responsabilă cu secțiunea muzicală a Dicționarului enciclopedic. Este membră a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. A fost distinsă cu mai multe premii, printre care Premiul pentru Originalitatea Profilului Radiofonic al Consiliului Național al Audiovizualului în 2002 și Premiul pentru Publicistică al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România în 2006.
-
Bucureștiul intră pe harta marilor evenimente internaționale: infrastructură pentru până la 8.000 de participanțiInfo · 13 noiembrie 2026
-
PENNY deschide magazin în locul unuia dintre cele mai cunoscute cluburi istorice din București. În același spațiu a funcționat și Mega Image, dar a închisRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Cursa pentru angajare: cine conduce clasamentul aplicărilor pe platformele de recrutare și care sunt cele mai căutate joburi în funcție de generațieZF Gen Z · 13 noiembrie 2026