Turceni, pe minus din cauza datoriilor
Complexul Energetic Turceni (CET), cel mai mare producător de energie termoelectrică din bazinul Olteniei, a avut anul trecut afaceri de 248 mil. euro, în scădere cu 6,1% față de anul anterior, compania înregistrând și pierderi de 16,3 mil. euro.
Complexul Energetic Turceni (CET), cel mai mare producător de energie termoelectrică din bazinul Olteniei, a avut anul trecut afaceri de 248 mil. euro, în scădere cu 6,1% față de anul anterior, compania înregistrând și pierderi de 16,3 mil. euro.
Termocentrala are opt grupuri energetice fiecare cu o capacitate instalată de 330 MW, din care acum sunt în funcțiune patru, iar altul este în reparații. Pierderile de anul trecut au provenit aproape în totalitate ca urmare a creditelor contractate pentru a finanța lucrările de reparații ale grupurilor energetice.“Pierderile se datorează în principal diferențelor de curs valutar rezultate din reevaluarea împrumutului de la Banca Japoniei pentru Cooperare Internaționala denominat în yeni, pe fondul aprecierii yenului japonez în raport cu leul”, se arată în Raportul Administratorului CET.
Creditul în yeni contractat de companie de la Banca Japoniei pentru Cooperare Internațională (JBIC) se ridică la 150 de milioane de euro. Cu ajutorul acestor bani se urmărește construirea unui sistem de desulfurare a gazelor arse și construcția altor facilități pentru patru din blocurile energetice. CET va începe să ramburseze acest credit începând cu anul 2015, ultima tranșă din împrumut urmând să fie plătită băncii japoneze în 2045. Valoarea totală a creditelor luate de Complexul Energetic Turceni se ridica la 360 de milioane de euro, celelalte credite fiind luate de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și de la Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BCDMN).
De la BERD compania energetică a luat alte 150 de milioane de euro în vederea reabilitării blocului energetic șase, compania urmând să returneze banii timp de zece ani începând cu 2012.
Pentru reabilitarea aceluiași obiectiv CET a mai luat încă 20 de milioane de euro de la BCDMN, ce urmează a fi rambursați până în 2022. CET nu luase la sfârșitul anului trecut niciun ban din acest credit, acesta rămânând în fază de pre-proiect.
În 2010 datoriile Complexului Energetic Turceni au ajuns la 213,9 milioane de euro, fiind de două ori mai mari ca în anul anterior.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026