Turcii aduc șef nou la Garanti Leasing
Turcii de la Garanti Bank l-au numit la conducerea companiei de leasing a grupului pe Okan Yurtsever, care în trecut a deținut poziția de director retail banking și bancassurance în cadrul băncii.
Turcii de la Garanti Bank l-au numit la conducerea companiei de leasing a grupului pe Okan Yurtsever, care în trecut a deținut poziția de director retail banking și bancassurance în cadrul băncii.
Garanti a preluat la sfârșitul anului trecut participația de circa 27% a americanilor de la GE Money în bancă și cele trei instituții financiare nebancare (IFN) pe care le-au operat în comun în anii trecuți.
GE Money intrase pe piața locală în 2006, prin achiziția la pachet a trei IFN-uri – Ralfi (credite de consum), Motoractive (leasing) și Domenia Credit (credite ipotecare) – într-un deal de 140 de milioane de euro. Cele trei companii au operat în ultimii ani sub brandul comun GE Money, deși au rămas entități juridice separate.
După tranzacția de la sfârșitul anului trecut, cele trei societăți au primit branduri comerciale distincte – Garanti Credite de consum, Garanti Leasing și Garanti credite ipotecare – deși denumirile juridice au fost păstrate.
Fostul șef al operațiunilor locale ale GE Money, Cristian Dragoș, a fost cooptat în conducerea executivă a nou creatului grup Garanti Bank România, pe postul de director general adjunct, preluând și atribuțiile deținute în trecut de Yurtsever.
“Obiectivul nostru principal este extinderea activității și implementarea unor instrumente moderne de leasing. De asemenea, ne vom îndrept atenția dinspre zona auto spre cea a leasingului de echipamente și spre industrii mai diversificate precum industria alimentară, de ambalaje, de echipamente medicale, agricultură, infrastructură, transport și imobiliare”, a declarat Yurtsever, 39 de ani, la preluarea postului de director general al Garanti Leasing.
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Salariul mediu net a ajuns la 5.717 lei, dar românii pot cumpăra mai puțin decât acum un an. A 15-a lună la rând de scădere a salariului realEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Cum mai arată portofelele românilor: Chiriile s-au scumpit cu 38% într-un an, motorina cu 43%. Inflația a urcat la 7% în octombrieEveniment · 14 noiembrie 2026