Twitter este înaintea Facebook și Google în domeniul publicității pe dispozitive mobile
Twitter este înaintea Facebook și Google în domeniul publicității pe dispozitive mobile precum smartphone-uri și tablete, unde va obține în acest an peste jumătate din venituri, potrivit datelor EMarketer, transmite Bloomberg.
Facebook a obținut în trimestrul al doilea 41% din venituri din publicitate mobilă, iar Google, operatorul celui mai folosit motor de căutare la nivel mondial, mai puțin de un sfert din venituri.
Twitter reprezintă doar o mică parte din piața publicității pe dispozitive mobile, estimată în acest an la 16,7 miliarde de dolari, dar are avantajul că s-a concentrat din timp pe acest domeniu. Acest fapt ar putea reduce temerile investitorilor legate de intenția companiei de a face o ofertă publică inițială, având în vedere că prezența insuficientă pe segmentul dispozitivelor mobile a afectat alte companii de Internet.
Facebook și Google, care s-au concentrat inițial pe publicitatea online accesată de pe computerele personale, și-au regândit recent afacerile odată cu orientarea utilizatorilor către smartphone-uri și tablete.
Twitter a anunțat săptămâna trecută că a depus în condiții de confidențialitate, la comisia pentru valori mobiliare din Statele Unite (SEC), documentația pentru listarea la bursă, una dintre cele mai anticipate din ultimii ani. Compania a fost evaluată la aproximativ 10 miliarde de dolari în cele mai recente operațiuni de finanțare derulate pe piața privată.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026