Tymbark asteapta afaceri de 60 mil. euro in 2008
Tymbark Maspex Romania, producatorul sucurilor Tymbark si al ciocolatei instant La Festa, estimeaza ca vanzarile gamei de nectaruri recent lansata, Tymbark Multivitamine, vor creste anul viitor cota de piata a companiei cu doua procente, pana la 37%. Tymbark Maspex detine in prezent 35,3% din piata nectarurilor, potrivit datelor companiei care citeaza agentia de cercetare a pietei, AC Nielsen
Tymbark Maspex Romania, producatorul sucurilor Tymbark si al ciocolatei instant La Festa, estimeaza ca vanzarile gamei de nectaruri recent lansata, Tymbark Multivitamine, vor creste anul viitor cota de piata a companiei cu doua procente, pana la 37%. Tymbark Maspex detine in prezent 35,3% din piata nectarurilor, potrivit datelor companiei care citeaza agentia de cercetare a pietei, AC Nielsen.
“Ca urmare a lansarii gamei Tymbark Multivitamine, preconizam o dublare a vanzarilor acestor produse, in urmatoarea jumatate de an. In urma lansarii noii linii, estimam o crestere a cotei de piata de aproximativ 2%”, a declarat Krzysztof Grabowski, presedintele Tymbark Maspex Romania. El a adaugat ca investitia in campania de promovare a noii linii de produse se ridica la aproximativ 1,15 mil. euro, suma calculata la rate-card. Producatorul de bauturi necarbonatate Tymbark Maspex a anuntat pentru 2007 o cifra de afaceri de aproximativ 51 de milioane de euro, in crestere cu circa 20% fata de anul trecut, cand a fost atins un nivel de 43 de milioane de euro, peste estimarile initiale de crestere ale companiei, de doar 15%.
“Estimam ca cifra de afaceri pentru anul 2008 va fi cu aproximativ 20% mai mare fata de anul 2007. Aceasta estimare este motivata de noutatile pe care le-am adus pe piata la sfarsitul acestui an, dar si de diversificarea continua a portofoliului de produse”, a spus presedintele Tymbark Maspex Romania.
Grupul polonez Maspex a intrat in cursul acestui an pe piata locala a pastelor prin achizitia unui pachet de 80% din actiunile producatorului oradean Arnos, al patrulea jucator din piata, tranzactia fiind evaluata la aproximativ 7 mil. euro. In prezent, Tymbark Maspex Romania produce in fabrica sa de la Valenii de Munte toate sucurile Tymbark, sucul de morcovi si fructe Tedi, nectarurile Carotella, nectarurile Ciao, precum si produsele instant din gama La Festa (Cappuccino La Festa, Ciocolata Calda La Festa, La Festa 3 in 1).
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026