U.T.

Proiectele grupului focAR (Razvan Neagoe si Alina Tudor) repun in cauza functia critica a artei contemporane, constituind mizanscene personale ale tarelor lumii in care traim. Esentialul, in cazul lor, este mai putin “opera” finita, obiectul prezentat, cat semnificatia sa si natura experientei rezultate, susceptibile de a trezi o reactie spectatorului. Lucrarile sunt luari de atitudine, functioneaza ca “indici” sau “revelatori” ai proceselor din mediul inconjurator.
Ca si alte proiecte ale grupului focAr, ca Red Spot sau Palniile, Urban Traces vorbeste despre problemele insolubile ale Bucurestiului. Identitatea urbana este un punct sensibil in economia problemelor bucurestene, ca si miezul multora dintre proiectele grupului focAR. Oras cenusiu, hiperpoluat fizic si sonor, prins intre problemele de locuire si de estetica urbana mostenite din anii comunisti si un prezent consumist, Bucurestiul a castigat doar un trafic mult mai intens si mai multe betoane. Azi ocupa locul intai in topul celor mai poluate capitale europene. In fundal, ritmul de viata al erei hipermoderne si globalizarea aduc cu sine o realitate depersonalizanta. Razvan Neagoe si Alina Tudor incearca sa impuna o atitudine, functionand ca model artistic pentru recuperarea unei identitati viabile.
U. T. a inceput pe data de 24 ianuarie 2007 si se incheie acum rotund, peste un an, in aceeasi locatie. In acest rastimp, proiectul s-a dezvoltat, colonizand orase precum Bucuresti, Cluj sau Iasi, intr-un periplu ce a cuprins multiple locatii – conventionale (muzee/ galerii), dar mai ales neconventionale (cabine telefonice, metroul sau locuinta privata). Expozitia initiala a functionat ca o punere in tema generala asupra proiectului, urmarind identitatea individului intr-un context problematic ca cel de azi, urmatoarele explorandu-i toate pliurile.
Actiunea Sus in bloc i-o casa a invitat vizitatorii la o experienta pe cont propriu, punandu-le la dispozitie apartamentul unor arhitecti spre a-l explora in voie. Poluarea in toate sensurile a fost tema expozitiei de la Cluj, iar gunoiul, elementul central al celei de la Galateea, trimitea la problemele societatii de consum – “societatea gunoiului”, cum a mai fost numita. Intermezzo-ul Traseul Cultural Verona a fost o ocazia de a participa la un eveniment de cultura urbana cu un proiect interactiv. Curierul, proiect I Love Bucharest, presupunea alcatuirea de catre public a unor scrisori cu tema Bucuresti si trimiterea lor la adrese aleatorii luate din cartea de telefon.
Intalnirea cu o expozitie a grupului focAr nu constituie intotdeauna o experienta placuta, senzorial vorbind. “Spectatorul” este agresat, vizual, olfactiv sau auditiv, si isi pierde statutul pasiv vrand-nevrand. Expozitia ce incheie proiectul nu face exceptie: agresiunea termica la care isi supune vizitatorii simuleaza procesul incalzirii globale si este un mod de a implica vizitatorul, de a-i solicita o reactie. Expozitia consuma etapele mai vechi, inglobandu-le sau refolosindu-le. Harta urbana desenata pe panza la intrarea in “casa din bloc” este impartita celor prezenti la vernisaj, invelita in plastic. Plasticul atotprezent, invelind claustrofobic peretii galeriei si orice obiect din interior, este simbolul consumului, aluzie la omniprezenta “valoare de produs” instapanita in locul valorii culturale; si, desigur, o aluzie la poluare.