Ucigașă ori victimă?/ de Elisabeta Lăsconi

Dacă v-au intrigat quilt-urile din „Ultima fugară” de Tracy Chevalier și ați început să vă interesați de arta unică încorporată în ele, merită să le regăsiți în romanul „Alias Grace” al prozatoarei canadiene Margaret Atwood, căci eroina are și ea pasiunea quilt-urilor, și alege ca model „Copacul Paradisului”, dar îl realizează în manieră personală. Quilt-ul cu pricina este emblema și oglinda cărții, ce își dezvăluie semnificațiile abia în final.

„Alias Grace” propune o incursiune în trecut, evocând Canada în deceniile de la mijlocul sec. al  XIX-lea (o societate stratificată, moda spiritistă, prime tentative de a înțelege nebunia și tulburările psihice) și investighează condiția femeii în variate ipostaze, printr-o poveste plină de tensiune și secrete, surprinde psihologii și destine ieșite din comun, silite să se ascundă, rămase în umbră datorită prejudecăților și convențiilor epocii.

Romanul pornește de la un fapt divers ce a zguduit Canada – o crimă comisă în 23 iulie 1843, când un bogat proprietar și menajera lui sunt uciși cu o cruzime rară. Suspecții sunt servitorii casei, ei trec granița americană, sunt prinși foarte repede, dar la proces primesc pedepse diferite: James Mc Dermott, găsit vinovat, este spânzurat, complicea lui, Grace Marks, este condamnată la închisoare pe viață.

Autoarea a descoperit povestea, Grace Marks i-a trezit curiozitatea: avea 16 ani la proces, era frumoasă, știa să scrie și să citească. A petrecut 30 de ani în detenție (însemnând nu doar închisoare, ci și azilul de nebuni), timp când asupra ei au plutit dubiile – criminală capabilă de violență teribilă sau victima unor circumstanțe nefericite. Grațiată, a plecat în America, unde i s-a pierdut apoi urma.

Acțiunea romanului începe în 1859, când Grace Marks, condamnată pe viață, se ofilește în detenție. Nimeni însă nu știe adevărul, căci ea însăși a oferit trei versiuni diferite ale faptelor, apoi a ales tăcerea, încât se nasc întrebări legate de vinovăția ori nevinovăția ei, de posibila amnezie ori disimulare. Grace nu pare nebună, deși a stat o lungă perioadă în ospiciu, nici criminală, deși a fost condamnată la închisoare pentru crimă.

Un tânăr medic, Simon Jordan, dornic să se specializeze în maladiile psihice, încearcă să-i înțeleagă personalitatea: îi cere să rememoreze tot, să-și destăinuie vise și ambiții. Șir de întrebări amplifică incertitudinea: a maipulat pe ucigaș ori s-a trezit manevrată și prinsă într-o situație fără ieșire? își amintește exact faptele ori suferă de o amnezie ce îngroapă adânc momente și episoad? a fost părtașă la crimele oribile sau doar obligată să asiste la masacru?

Romanul îi reface biografia ce explică și traumele și posibila crimă: copilăria petrecută în sărăcie, cu un tată bețiv și profitor și o mamă bolnavă, emigrarea din Irlanda în Canada, pierderea mamei și muncile grele făcute de timpuriu, slujba de servitoare când descoperă alte aspecte ale lumii, suita de inițieri ca experiențe sociale în case dominate de separația stăpâni – servitori, prietenia și dușmănia modelându-i felul de a vedea lumea.

Scriitoarea fixează în tușe groase fresca socială pe care se grefează drama psihologică. Nu lipsesc de lângă Grace îndrăzneții, cei ce vor să-și făurească alt destin, oferind istorii interesante: prietena ei moartă îi bântuie inconștientul, negustorul devenit hipnotizator jonglează abil cu tamponul conștiinței, oamenii legii aduc norme fixând supraconștiința. Doar tânărul medic încearcă unificarea straturilor fragmentate ale psihicului ei.

Margaret Atwood este o maestră a ficțiunii, dificil de încadrat într-o formulă, de vreme ce romanele ei masive jonglează cu multe convenții, de la proza psihologică la fantasy, de la thriller la SF – fie și o sumară prezentare a cărților ei deja traduse o demonstrează! Cei ce o vor citi abia acum vor avea revelația unei mare scriitoare, comparabilă cu John Fowles, cu nobelizata Doris Lessing. 2013 i-ar putea aduce și ei Premiul Nobel, pe deplin meritat.

Margaret Atwood, Alias Grace, traducere din limba engleză și note de Nicoleta și Florin Irimia, Editura Leda, 2013, 672 pag.