UCM Resita isi reduce capitalul de 25 de ori
UCM Resita isi reduce capitalul de 25 de ori
Consiliul de administratie al Uzinei Constructoare de Masini Resita (UCM) a hotarat reducerea capitalului social prin diminuarea valorii nominale a actiunilor societatii de la 25.000 lei/actiune la 1.000 lei pentru o actiune. Astfel, capitalul social se va reduce de la 169,5 miliarde de lei la 6,7 miliarde de lei.
Aceasta hotarare a fost luata ca urmare a pierderilor inregistrate de societate, afirma reprezentantii UCM. La sfarsitul primului semestru, UCM a inregistrat o pierdere de 207,5 miliarde de lei, de patru ori mai ridicata comparativ cu pierderea din primul semestru al anului precedent. UCM estimeaza pentru sfarsitul acestui an inregistrarea unei pierderi de 344,9 miliarde de lei, mai redusa totusi comparativ cu pierderea de 1047,8 miliarde din 2003.
Actionarul majoritar al UCM este societatea germana Inet AG, cu o participatie de 50,8%. Alti actionari semnificativi ai UCM sunt SIF Banat-Crisana si Oltenia, cu detineri de 16,3%, respectiv 15,1% din capitalul social.
Actionarii mai importanti dintre cei care controleaza pachete sub 10% din numarul total de actiuni sunt Asociatia Salariatilor si AVAS, care detin participatii de 9,7%, respectiv 0,2%.
Actiunile UCM sunt listate la Bursa de Valori, ultima tranzactie cu aceste titluri datand de la sfarsitul anului trecut. La acel moment, o actiune UCM era cotata pe piata la pretul de 8.300 lei/actiune, capitalizarea bursiera a companiei fiind de 1,3 milioane de euro, la pretul respectiv. catalin.ciocan@zf.ro
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026