Versiunea completă
Business Internaţional

Ucraina își vinde din companiile de stat

Guvernul de la Kiev intenționează să privatizeze o serie de active de stat și să reducă rolul statului în economie de la 37% în prezent la 20-25% în următorii cinci ani, a declarat vicepremierul ucrainean Serghei Tigipko

Andreea Neferu · 28 iunie 2010 · 2 min de citit

Guvernul de la Kiev intenționează să privatizeze o serie de active de stat și să reducă rolul statului în economie de la 37% în prezent la 20-25% în următorii cinci ani, a declarat vicepremierul ucrainean Serghei Tigipko, citat de Bloomberg.

Cabinetul ucrainean plănuiește să vândă compania națională de telefonie Ukrtelecom, dar și o serie de companii de utilități, a precizat Tigipko.

Autoritățile de la Kiev sunt între ciocan și nicovală, fiind nevoite să facă urgent rost de bani. În acest sens, Ucraina a anunțat la sfârșitul lui aprilie că vrea să contracteze un nou împrumut de 19 mld. dolari (15,5 mld. euro) de la FMI, în condițiile în care a mai primit în noiembrie 2008 16,4 mld. dolari (13,4 mld. euro), pe care nu i-a accesat însă în totalitate întrucât autoritățile ucrainene nu au reușit să respecte condițiile impuse de instituția cu sediul la Washington. Dacă FMI va respinge solicitarea Ucrainei, țara ar putea apela la împrumuturi bilaterale din partea Rusiei sau a altor state, a arătat Tigipko la începutul lunii iunie, potrivit agenției de presă Thomson Reuters. Analiștii sunt de părere că un ajutor financiar din partea Rusiei ar putea fi condiționat de o serie de compromisuri politice.

Privatizările au devenit o nouă tendință în rândul fostelor state comuniste din estul Europei, nevoite să strângă cureaua și să facă rost de bani la buget pentru a-și acoperi deficitele și datoriile.

Spre exemplu, Polonia mizează pe un program ambițios de privatizări în valoare de 8,9 mld. euro, ce se derulează în perioada 2010-2011. Și Grecia a fost nevoită să scoată la vânzare o serie de companii precum operatorul poștal sau companii de utilități pentru a-și acoperi deficitul imens.

Citește și