Ucraina vrea sa ia inca 20 mld. dolari de la FMI
Ucraina incearca sa obtina un imprumut in valoare de 20 de miliarde de dolari (15 mld. euro) de la Fondul Monetar International (FMI) la inceputul lunii viitoare pentru a-si finanta deficitul bugetar si a diminua costurile unor viitoare finantari de pe pietele externe, a declarat viceprim-ministrul tarii, Serghei Tigipko
Ucraina incearca sa obtina un imprumut in valoare de 20 de miliarde de dolari (15 mld. euro) de la Fondul Monetar International (FMI) la inceputul lunii viitoare pentru a-si finanta deficitul bugetar si a diminua costurile unor viitoare finantari de pe pietele externe, a declarat viceprim-ministrul tarii, Serghei Tigipko, citat de Bloomberg.
“Un program incheiat cu FMI ne va ajuta sa reducem pretul unor viitoare euroobligatiuni pentru ca un astfel de program sporeste increderea investitorilor”, a declarat Tigipko. “Programul ne va ajuta de asemenea sa ne sustinem cresterea economica”.
Ucraina a mai accesat un imprumut de la FMI in valoare de 16,4 mld. dolari, insa acesta a fost blocat anul trecut din cauza nerespectarii conditiilor impuse de institutie guvernului.
Economia Ucrainei ar putea avansa cu 5-6% in acest an, comparativ cu o estimare initiala de 3,7%, conform viceprim-ministrului. Accelerarea cresterii va fi generata de avansul preturilor principalelor exporturi ale Ucrainei, precum metalele si de scaderea preturilor la carburanti, a declarat Tigipko. Guvernul isi pastreaza tinta de mentinere a inflatiei sub nivelul de 10%.
Ucraina poarta discutii cu o serie de banci ale caror nume nu au fost facute publice cu privire la credite sindicalizate, in conditiile in care tara incearca sa atraga 3 miliarde de dolari de pe pietele externe in acest an pentru a acoperi un deficit estimat la 6% din PIB, a spus viceprim-ministrul ucrainean.
“Creditele sindicalizate pot fi aranjate mai rapid decat obligatiunile, de aceea incepem cu ele. Exista cerere, bancile sunt interesate. Avem nevoie de stabilitate politica si de vointa de a reforma economia”.
Guvernul nu are intentia de a-si restructura datoriile scadente in 2010 si 2011, a declarat Tigipko.
Anul viitor, Ucraina ar putea avea nevoie sa imprumute intre 4 si 4,5 miliarde $ de pe pietele externe, conform viceprim-ministrului. Inflatia este asteptata sa atinga “aproximativ 9%” in 2011, iar deficitul nu va depasi 4,5% din PIB.
Ucraina trebuie sa-si stabilizeze sistemul bancar si sa aprobe bugetul pentru a putea obtine un nou imprumut din partea FMI, conform lui Tigipko.
-
Temperaturile au scăzut drastic în toată țara. ANM anunță vânt puternic, ploi și ninsoriEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Test auto ZF Tesla Model Y AWD Premium Dual Motor. Partea întâi: testul clasic – cum se conduceAuto · 14 noiembrie 2026
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026