UE a anulat summitul cu Rusia prevăzut în iunie
UE a decis să anuleze summitul prevăzut în iunie cu Rusia, ca reacție față de alipirea Crimeei de către Moscova, a anunțat joi președintele francez François Hollande, relatează AFP.
UE a decis să anuleze summitul prevăzut în iunie cu Rusia, ca reacție față de alipirea Crimeei de către Moscova, a anunțat joi președintele francez François Hollande, relatează AFP.
“Există o suspendare a relațiilor politice (…). Reuniunea UE-Rusia nu poate avea loc în acest condiții”, a declarat șeful statului francez la sosirea la summitul liderilor europeni, la Bruxelles.
În afară de sancțiuni individuale vizând oficiali ruși și ucraineni, UE “trebuie să pregătească” sancțiuni economice vizând Rusia, în cazul unei escaladări suplimentare, a adăugat el.
“Dacă Rusia acceptă să deschidă negocieri”, dacă va exista o “dezescaladare”, “atunci nu se va mai trece la alte sancțiuni; invers, dacă va exista o intensificare a unor revendicări ilegitime, operațiuni ale unor trupe, amenințări, atunci vor fi adoptate alte sancțiuni”, a spus François Hollande.
Liderii europeni urmează să ia decizii cu privire la noi “sancțiuni individuale”, a precizat președintele Franței.
Cancelarul german Angela Merkel a declarat joi dimineața că UE va extinde lista pe care se află, în prezent, 21 de nume ale unor ruși și ucraineni proruși vizați de restricții de călătorie și blocarea averilor.
Ea a sugerat totodată că sunt posibile viitoare sancțiuni economice, în cazul unei escaladări.
Reuniți până vineri la Bruxelles, liderii europeni urmează să semneze vineri, împreună cu premierul interimar ucrainean Arseni Iațeniuk, partea politică a Acordului de Asociere UE-Ucraina.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026