UFG ar muta depozitele bancare ale romanilor in Elvetia
Deschiderea unui cont curent sau de investitii la o banca din Elvetia de talia Credit Suisse este disponibila si romanilor cu venituri peste medie prin intermediul companiei elvetiene Universal Financial Group (UFG), sustin reprezentantii acesteia. "UFG a venit in Romania pentru a incuraja persoanele fizice cu disponibilitati financiare mari sa investeasca in Elvetia
Deschiderea unui cont curent sau de investitii la o banca din Elvetia de talia Credit Suisse este disponibila si romanilor cu venituri peste medie prin intermediul companiei elvetiene Universal Financial Group (UFG), sustin reprezentantii acesteia.
“UFG a venit in Romania pentru a incuraja persoanele fizice cu disponibilitati financiare mari sa investeasca in Elvetia. Extinderea grupului international de consultanta financiara se concentreaza asupra pietelor tinere si dinamice, asemeni celei din Romania,” afima Sorin Mihail Riznic, senior director la filiala UFG din Romania. Gigantul bancar Credit Suisse a notificat la BNR intentia de a oferi direct servicii pe piata romaneasca prin doua subsidiare proprii – Credit Suisse Luxembourg si Credit Suisse International. Banca poate oferi servicii de private banking prin deplasarea unor bancheri personali in Romania, care contacteaza direct clientii.
Divizia locala a grupului elvetian de consultanta financiara UFG sustine ca are rolul de a identifica potentialii clienti interesati de deschiderea unui cont curent la Credit Suisse, de strangerea informatiilor despre background-ul financiar al clientului, decizia finala asupra eligibilitatii clientului pentru un cont in Elvetia fiind luata la Geneva.
“Rolul nostru este de a face market research si de a identifica clientii interesati de a-si plasa banii fie intr-un cont la Credit Suisse, care apoi vor fi investiti in fondurile de investitii administrate de compania-mama, Universal Asset Management, fie intr-un depozit bancar,” spune Riznic.
Suma minima pentru deschiderea unui cont de investitii este cuprinsa intre 50.000 de euro si 100.000 de euro.
Odata transferati in contul Credit Suisse, banii clientului vor fi investiti la fondurile de investitii ale UAM care fac plasamente pe piata asiatica, americana si vest-europeana. Gama de produse investitionale ale UAM cuprinde fonduri mutuale, fonduri fiduciare, imobiliare si fonduri de hedging. Durata recomandata a investitiei este de patru-cinci ani.
“Pentru clientii cu un apetit de risc mai redus exista posibilitatea deschiderii unui depozit bancar la Credit Suisse cu o dobanda anuala de 7,5%-9%, in functie de suma depusa,” continua Riznic, senior director la UFG Romania.
Administratorii de fonduri de investitii, parteneri ai bancilor internationale, au o perspectiva mai larga asupra investitiilor in active internationale, pot asigura o diversificare a plasamentelor prin expunerea pe un numar mare de piete de capital. “Din pacate, cultura investitionala a romanilor nu trece granita. Multi investitori prefera inca plasamentele interne care pot aduce castiguri mai mari, dar si un risc pe masura. Argumentele cu care as putea combate oferta interna sunt stabilitatea investitiei si brandul pe care il are Elvetia in lumea financiara la nivel international,” spune Riznic.
Intrata pe piata in iulie, UFG este membra a grupului Universal Asset Management, activand in prezent si pe pietele din Donetsk, Kiev, Londra, cu sediul central la Geneva.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026