Un arhitect international - Rudolf Fraenkel

Lucrand ani buni in stilul cu acelasi nume, R. Fraenkel, nascut in Polonia in 1901, a avut intr-adevar o cariera internationala, activand in primii ani in Germania, unde si-a facut si studiile, apoi in Romania, de unde a emigrat, din cauza conditiilor vitrege, in 1937 in Marea Britanie, pentru ca, in anii ’50, sa devina profesor de urbanism la Miami State University din Ohio. Expozitia, cuprinzand planuri si fotografii ale unor lucrari mai ales din Germania dar si din Romania, deschisa in cadrul Bienalei de arhitectura la Teatrul National, www.bab.ro, si insotita de un documentat text introductiv semnat de arh. Stefan Ghenciulescu, se concentreaza asupra unei lucrari din tinerete a lui Fraenkel, din Berlin, si anume Gartenstadt Atlantic, opera care trimite, in conceptie si in denumire, la modelul de urbanism, izvorat in pragul 1900, din preocuparile arhitectilor englezi legati de miscarea Arts & Crafts. Fara a fi propriu-zis un oras-gradina, dar cautand sa aduca, in spiritul acestuia, natura aproape de locuire, ansamblul restaurat recent, prin eforturile arhitectilor Matthias Muffert si Benita Braun-Feldweg, a reusit sa readuca la viata sociala un intreg cartier “aflat in dificultate”. Poate mai curand Art Deco decat modernist, Gartenstadt Atlantic a fost completat de Fraenkel, in 1929, cu o lucrare de data aceasta curat modernista, cinema Lichtburg, in care stilul sau, concentrat pe o plastica a volumelor deosebit de sugestiva si caracterizat de o geometrie si de o noblete si caldura rare, care fac vie o cladire, se arata deja matur. Lichtburg, cum ii spunea si numele (fiindca, aflat in RDG, a fost demolat in anii’70), era gandit sa fie si un fel de catedrala a luminii, dar la scara si sentiment uman Nimic coplesitor, totul prietenos.

Romania are inca (patrimoniul modernist se distruge vertiginos) norocul de a avea in Bucuresti cateva cladiri de maturitate si de mare frumusete stilistica semnate de Fraenkel. Cinema Scala, din 1935, unde arhitectul foloseste acelasi racord cald si nobil, monumental in acelasi timp, al curbei care contureaza fatada ca de pachebot, cu ecouri Bauhaus – sentiment de libertate si plutire al Bucurestiului cosmopolit – cu verticalitatea si rectiliniul de la Lichtburg si o relationare de doua corpuri si volume. Aici si sala insasi, ca si la Teatrul de Comedie (din pacate recent renovat, nu restaurat), aduce niste rezolvari interesante. O alta cladire, situata chiar langa vechiul Teatru National, este Adriatica (vezi foto), din 1933, pe Calea Victoriei, pe diagonala de actualul Hotel Continental, care respira o frumusete pura, a formelor geometrice elansate, fara indoiala puse in dialog cu Palatul Telefoanelor, ecou new yorkez in Bucuresti, aflat in imediata apropiere. Cadenta, ritmurile ferestrelor, ale “golurilor”, totul rectiliniu, retragerea fatadei, creatoare de joc volumetric, la ultimul nivel, orizontalitatea limpede a fatadei pusa in dialog cu verticalitatea “turnului cu ceas” sunt si aici “imblanzite” de o curba fina care rotunjeste intrarea principala de la parter. Deosebit de frumos, si facand parte, credem, din stilul acestui arhitect, este si modul cum gandeste caracterele de litera, un design grafic in spiritul timpului, desigur, dar care, in plus, ar fi, era, ceea ce un ochi modernist putea accepta ca decoratie pe o cladire, cu functie informativa in acelasi timp.