Un artist revolutionar, fara certificat de revolutionar

Pictorul Marcel Bunea a participat activ la Revolutia din decembrie 1989, traind atat momentele ei de tensiune, cat si emotia extraordinara provocata de prabusirea unui sistem ce parea indestructibil.

A copilarit in orasul Cisnadie de langa Sibiu, asezare tipic ardeleana, in care coexistau mai multe nationalitati: romani, sasi si unguri. De altfel, primii patru ani de invatatura i-a facut la acoala germana.

In fiecare vacanta pleca in Muntii Apuseni la bunici. Satul nu avea decat patru case, nu exista electricitate, iluminatul facandu-se cu lampa cu petrol, iar apa se aducea dintr-o fantana din padure. Erau vacante extraordinare, pentru ca viitorul pictor avea ocazia sa cunoasca aici natura in toata splendoarea ei nepervertita.

Mama lui era invatatoare iar tatal a fost notar pana in 1947, cand regimul politic a desfiintat aceasta meserie. Tatal a scapat de persecutia comunista gratie unei izbitoare asemanari fizionomice cu Stalin. Marcel Bunea isi aminteste de un secretar de partid care-l interpela tot timpul pe tatal sau, cu o superioritate idioata, specifica activistilor: “Ce mai faci tu, Staline ?!”. Se pare ca aceste absurditati au fost salvatoare pentru tatal lui, care nu avea absolut nimic in comun cu Stalin in afara de asemanarea fizica, fiind un ascultator fidel al posturilor de radio “Vocea Americii” si “Europa Libera”.

Viitorul artist a inceput sa picteze cam pe la 10-11 ani, incurajat de profesorul de desen de atunci, care a reusit sa-i convinga parintii ca au un copil talentat, care merita sa fie inscris la liceul de arta. Viata de licean a fost mai mult decat interesanta: existau foarte multi copii cu vocatie, unii pasionati de literatura, altii de pictura, organizandu-si expozitii in salile de clasa ori scriind cronici in revista liceului.

Din nefericire, pe cand adolescentul avea 17 ani, tatal lui moare, intamplare care avea sa-l aduca intr-o stare de soc. Din acest moment, el neglijeaza total scoala, iar dupa un transfer de la Sibiu la Cluj, este exmatriculat, singurele discipline promovate fiind sportul si muzica. Disperata, familia decide sa-l “exileze” in Apuseni, la bunici. Exil in toata regula, pentru ca nu avea cum sa plece de acolo, familia lasandu-l fara pantofi si haine. Sta la tara o vara intreaga, citeste mult, picteaza, doarme in podul casei. “Evadeaza” intr-un tarziu, descoperind o pereche de pantofi ramasi de la bunicul, cu vreo trei numere mai mari.

Ajuns din nou acasa, reuseste sa se reinscrie la liceu, intr-o clasa la care dirigintele era un om foarte interesant, pictorul Chisu, de la care invata o sumedenie de lucruri. Tot in acea perioada, il cunoaste pe mentorul sau, Walter Andreas Kirchner, un profesor de desen din Cisnadie, actualmente stabilit in Germania, care il invata ca arta nu este doar imitatie a naturii.

Este si perioada cand are primele probleme cu Securitatea, din cauza unui prieten care pictase steagul englezesc, in semn de omagiu adus componentilor formatiei Led Zeppelin. Normal ca in timpul anchetei, care a durat cateva saptamani, Marcel si prietenii lui nici macar n-au inteles de ce fusesera chemati acolo. De unde sa stie ca erau anchetati pentru “atentat la siguranta nationala”?

La terminarea liceului pleaca in armata, iar dupa stagiu da admitere de patru ori la Facultatea de Arta din Cluj, unde, de fiecare data, pica primul sub linie – e adevarat insa, pe un total de 7 locuri. Urmatoarea tentativa o face la Bucuresti, unde intra cu brio si unde ramane impresionat de tapiteriile de la Teatrul National, fapt ce-l determina sa urmeze sectia de Textile a Facultatii de Arta. Dar tot pasiunea pentru pictura a invins in cele din urma, Marcel Bunea fiind considerat astazi un pictor de prima marime.

Desi s-a implicat in evenimentele din decembrie 1989, nu s-a gandit nici o clipa la avantajele “certificatului de revolutionar”, multumind Cerului ca a ramas in viata si bucurandu-se de fetita lui, Alexandra, care pe 22 decembrie 2000 va implini 17 ani.