Un bărbat, două femei/ de Doina Ruști

Scris sub stimularea directă a prietenilor mei de pe Facebook, romanul “Mămica la două albăstrele” atinge exact subiectele care ne-au preocupat pe parcursul anului: adulter, bărbat însurat, adopții, plagiat și, bineînțeles, puțină politică.

Doina Ruști, scriitoare multipremiată și tradusă în mai multe limbi, este autoarea romanelor Omulețul roșu (2004), Zogru (2006), Fantoma din moară (2008), Lizoanca (2009), Patru bărbați plus Aurelius (2011).

1. Fiatul viră brusc pe-o străduță îngustă și toți trei se simțiră zguduiți.

Pe-aici n-a ajuns asfaltul, remarcă Alexandra, în timp ce bustul îi trepida în ritmul unei râșnițe vechi. Totuși e pietruit, șopti None, amintindu-și că săptămâna trecută fuseseră într-o zonă cu mult mai rea. Toate cartierele astea noi, din jurul orașului, au străzi înguste și neasfaltate.

Degetele Alexandrei se mișcară pe butoanele radioului, iar în clipa de tăcere care se lăsase, vocea unui DJ anunță că, între două muzici bune, merita și o veste haioasă: “Ministrul de externe al englezilor l-a chemat pe Ponta la aeroport!”

Cele trei capete din mașină rămaseră în așteptare, iar vocea din radio continuă:

“Potrivit unui comunicat al Ambasadei Britanice din România, ministrul de Externe, William Hague, a făcut ieri o escala la București. Întâmplător, fâțâindu-se prin aeroportul Henri Coandă, s-a întâlnit și cu prim-ministrul României!” Comentatorul își punctă fraza cu două hăhăieli teatrale.

La ăștia le e frică să nu dea Ponta exemplu prost la toată Europa! Șoferul voia să mai continue, însă Alexandra îi făcu semn să tacă, iar din radio se auzi mai departe:

“D-l William i-ar fi spus lui Victor Ponta, că, cităm: ” e necesar ca toți actorii politici sa respecte prevederile Constituției… ” Și asta la aeroport!

DJ-ul băgă din nou muzică, iar Alexandra comentă cam țâfnos: A fost prost Ponta că s-a dus! Apoi se întoarse spre None care privea cu melancolie moțurile caselor, risipite în marginea unui cartier nou. Soarele se ridicase de mult, iar în urma lui, toată partea de nord-est a Bucureștiului rămăsese ca un geam proaspăt spălat. În mod reflex, None își mișcă puțin capul, cât să dea impresia c-o aprobă, însă continuă să privească prin parbriz, sprijinit de scaunul șoferului, până când acesta încetini, iar în mașină pătrunse zgomotul familiar al pietrișului rearanjat sub apăsarea cauciucului nou.

O casă cu etaj, care părea să se prăvălească peste ei, lăsa la vedere numărul 19, vopsit direct pe zid, cu tempera roșie. Lui None i se păru vulgar, însă nu comentă. Mai ales că Alexandra deja dusese telefonul la ureche. Prin parbriz se vedea strada, delimitată din loc în loc de vile aproape identice. Un acoperiș de tablă argintie strălucea în soarele amiezei.

None înșfăcă geanta din portbagaj și căută trepiedul din priviri.

Un sfert de oră mai târziu erau deja în pâine. Canalul ăsta, unde nu lucra de mult timp, mergea pe interviuri cu-o singură cameră și, în general, pe chestii de improvizație.

Femeia îi aștepta în living. Era o cântăreață nu foarte cunoscută, iar cum stătea, ca o împărăteasă, pe canapeaua de un verde învechit, lui None i se păru cam uzată. Totuși avea ceva familiar în atitudine.

O să te întreb unde ți-ai făcut vacanța, o preveni Alexandra, apoi vorbim despre concert.

None privi din nou prin lentila obiectivului. Cântăreața îi aruncă o privire directă, care, evident, nu era pentru el, ci pentru miile de fani posibili. Pe el n-o să-l observe câtuși de puțin, iar mâine, dacă se vor întâlni pe stradă, nici n-o să-l recunoască. Gândul că s-ar putea întâlni cu această femeie prin cartier îl făcu să-și arate dinții. Spre surprinderea lui, cântăreața îl întrebă ce era de râs, iar Alexandra îi făcu semn să se concentreze pe filmat. Ce faci, Benone, iei parte la filmare? îl apostrofă ea, spunându-i pe numele din buletin, ceea ce trebuia să-i aducă aminte că era la mâna ei.

Câteva minute, None o examină cu buzele strânse, în timp ce cântăreața vorbea cu un zâmbet fandosit, pe care cu siguranță îl exersase în oglindă. Își zicea Li Zeta, iar numele ei suna ca un jet de apă ori de câte ori ieșea din gura Alexandrei, care își lăsa pe e toată energia vocală. Spune-mi, Li Zeeta, cum ți-a mers în Turcia? Am auzit că-ai avut succes. O, da, răspunse femeia, în mod evident bucuroasă de întrebare, am avut 5 concerte, toate foarte faine și mi-am făcut o sumă de prieteni! Sub ochii cântăreței se aprinseseră luminile și era evident că într-adevăr își făcuse prieteni, oricine s-ar fi uitat la fețișoara ei veselă și la bretonul elastic și-ar fi putut imagina nopțile de club și narghilele sub luna poleită a Istanbulului. Cum sunt turcii, mă refer la bărbați? Măi, își rotunji Li Zeta ochii, bărbații sunt chiar mișto, pasionali, galanți și destul de frumușei! Să înțelegem că s-a legat ceva la Istanbul? Nicidecum, protestă ea! Să nu mergem așa de departe! Dar de ce nu? Doar ai spus că sunt destul de cool! Sunt, dar nu cât să treci la fapte mari! Acuma, între noi fie vorba, ce, tu te-ai mărita cu un turc? Să te transforme ăla în gândac de bucătărie? Alexandra ridică sprâncenele în așteptare, iar cântăreața continuă, clipind des: când le văd pe tipele ălea înfășurate în șaluri și-n cârpe negre, imediat mă gândesc la gândacii burtoși pe care-i strivea bunică-mea sub talpă! Vezi, să nu dai asta pe post! Apoi, Li Zeta întoarse brusc privirea spre None și spuse cu o voce aproape senzuală: tot mai mișto sunt românașii noștri. Măcar știi cum să-i iei.

Ochii cameramanului deveniră pe loc apoși și, fără voie, trimise o privire brută spre genunchii lucioși ai cântăreței. Prin fereastră intra lumina unui august topit, risipită cu lene peste pereții calcaroși ai camerei.

Când Li Zeta începu să se rupă în figuri pe tema concertului, lui None îi sună telefonul. Așa, strică-mi filmarea! se supără Alexandra, însă None îi aruncă peste umăr un răspuns tăios: E Carina, trebuie să răspund!

Alexandra își aprinse o țigară, iar în liniștea camerei largi, un timp nu se mai auzi decât vocea înmuiată a lui None: da, tati, spune-mi, tati, nu poate, tati, scumpa mea, până diseară n-am cum, crede-mă! Te pupă tati!

Când termină convorbirea, se instalase deja o stinghereală, iar None înțelese imediat că amândouă femeile se gândeau la Carina. Vrea un netbook! explică el.

Alexandra stinse țigara în scrumiera de pe pervazul ferestrei, iar cântăreața își schimbă poziția picioarelor. Abia acum None îi observă bustul împachetat într-o bluză ca un staniol. Se gândi fugitiv că purta un sutien 75C și, cu toate că nimeni nu-l întrebase, explică emoționat: De la 3 ani e pe net! E frumos să ai un copil, spuse cântăreața, iar None crezu imediat că, în străfundul sufletului, femeia ofta după copii. Așa că îi zâmbi cu un fel de complicitate, iar ea se simți imediat datoare să întrebe câți ani avea Carina.

Alexandra puse mâna pe microfon, iar cântăreața își scutură bretonul blond. Prin lentila camerei, None privi o clipă mișcarea sânilor, ca două burți de pisoi adormiți. Li Zeta povestea despre concert, iar vocea ei avea o mică alintătură.

În încheiere, Alexandra o întrebă ce planuri de viață are, iar cântăreața răspunse lăsând o grimasă spre obiectivul lui None: încă nu mă interesează să am o familie. De altfel, cred sincer că această instituție se află în faliment.

Cuvintele îl loviră în plin pe None, care o clipă crezu că erau spuse special pentru el.

2. La posturile de știri, pe unde lucrase până nu demult, lucrurile se desfășurau cu totul altfel. În timp ce la televiziunea asta, de divertisment, None pătrunsese în alte zone ale vieții. Filmările cu artiști, mai ales cu muzicanți de doi bani, îi arătau în fiecare zi câte o halcă din acea viață pe care el o detesta, fără să-i conteste forța de a răscoli simțurile. Uneori aștepta ore întregi în holul câte unui hotel până când regizorul, cântărețul sau cine știe ce figurant catadixea să coboare. Își imagina adeseori că în camerele ălea de hotel, pe bancheta din spate a mașinilor luxose, pe canapelele de piele ale câte unui palat închiriat special pentru filmări, se petreceau partide scurte de sex, mai ales de sex oral, încât nu de puține ori lua pe cameră fețele cântăreților, zoomând fiecare detaliu, căutând fără grabă urmele indubitabile ale unor întâlniri murdare. Într-un astfel de moment, în care căuta detectivistic mici caneluri imprimate pe buzele unui basist, își simți buzunarul vibrând. Cu două degete scoase telefonul și aruncă o privire expertă. Numărul nu-i era cunoscut și la prima pauză None sună cu oarecare emoție. Era un tip, un producător de la un studio obscur, care îi propunea o colaborare: Vrem să filmăm un clip cu Li Zeta, pe care am înțeles că o cunoști. Ea te-a recomandat. Apoi o auzi chiar pe cântăreață. Avea vocea schimbată – mai subțire, mai inocentă, mai prietenoasă, chiar. Ce faci acum? îl întrebă, iar None recunoscu imediat că era disponibil.

Într-o oră jumate urmau să stea la aceeași masă, în cafeneaua Paul, de la Universitate.

None închise telefonul și anunță că trebuie să plece, fără să aștepte comentariile regizorului. Volkswagen-ul lui, destul de obosit, aproape că țâșni pe șoseaua de centură.

3. Închise cu grijă ușa de la baie, sperând ca maică-sa să n-aibă chef de vorbă. Și ea și Carina se uitau la un film, nemișcate, pe canapeaua din sufragerie.

În sertarul de sub chiuvetă descoperi cu ușurare lamele lui Flori, un pachet nedesfăcut. O să-și dea seama că le-am folosit, se gândi, apoi se dezbrăcă în timp record. Burta, brațele de mârțoagă și mai ales părul de pe piept i se păreau cele mai nasoale chestii. Pe tot corpul avea fire răzlețe de păr, lungi și lipsite de orice senzualitate. În afară de barbă, toate celelalte zone, care ar fi putut să arate oarecare forță masculină, păreau nehotărâte, rămase într-un stadiu androgin. Intră în cadă și deschise dușul. Se săpuni și din câteva mișcări grăbite scăpă de firele risipite pe piept. Apoi trecu lama peste suprafața întinsă a scrotului. Era full, cu testiculele aflate în forma lor maximă, de vietăți adormite într-un corset nou-nouț. Oricine își putea da seama că nu mai făcuse de multă vreme sex. Acest gând îi aprinse urechile. În fond, se ducea la o întâlnire uzuală, să discute despre o filmare. Cine credea el c-o să-i dea chiloții jos? Totuși, din câteva lame îndepărtă puținele firișoare care ieșeau tremurând din pielea grofată.

În baie erau două prosoape care păreau deja folosite. Niciodată nu sunt prosoape ca lumea în baia asta, mormăi el, văzând în minte capetele celor trei fete ale familiei sale țâțâind nemulțumite de pretențiile lui, pe diverse tonuri – maică-sa încruntată, arătându-și un dinte, Flori ridicând palmele buretoase, iar Carina privindu-l cu un singur ochi -, și îl cuprinse instantaneu jena, fiorul ei cel mai grețos. Unde dracu se ducea, și încă dichisit ca pentru o întâlnire?

Când agăță prosopul nu mai avea niciun chef să plece, dar după ce își trase din nou pantalonii, porni în căutarea parfumului, pe care Flori i-l făcuse cadou de Paște.

Ieși din baie exact când Carina apăsa clanța. Ce faci, tati? Ce e cu tine acasă? None își trecu degetele prin părul periuță, care mai păstra încă urmele apei, dar nu se pierdu cu firea. Să-nțeleg că nu ți-era dor de mine!? spuse el, iar fetița râse imediat, cam mecanic.

În dulăpiorul de pe hol dormea părăsită sticla de parfum. Fâsîi pe bărbie și trase în piept mirosul greu, care-i aducea aminte de frizeria copilăriei. Nu-i plăcea, dar cu toate astea, se mai dădu de câteva ori, în special pe piept și pe la subraț, apoi trecu în dormitor.

Bineînțeles, n-avea nici un tricou călcat. Alese unul verde și căută fierul. În holul dinspre living se lovi de Geta. Ce e, mamă, unde te duci? Geta nu înțelegea de ce vrea să-și calce tricoul. Se-ntinde pe tine, mamă, îi spuse ea, ăstea nu se calcă! De când porți tu tricouri călcate?

None îmbrăcă tricoul și ieși trântind ușa. Abia în holul blocului își dădu seama că uitase să-și ia cheile de la mașină. O să-i meargă prost! Totuși se întoarse și străbătu sufrageria fără să privească spre mică-sa. Cheile rămăseseră în baie, unde Carina avea multă treabă.

Dă-mi cheile ălea, Carina! se rugă el. Așteaptă, măi, tati! răspunse fetița, iar None se întoarse resemnat în living. Acolo însă, Geta îl luă la întrebări. Ridurile dintre ochi deveniseră niște tranșee din primul război.

Când, în fine, băgă cheia în contactul mașinii mai rămăsese jumătate de oră până la întâlnire. Totuși exista o nemulțumire majoră, care îl făcu să treacă pe lângă Universitate cu viteză.

În fața H&M-ului de la Unirii lăsă Volkswagen-ul pe avarie și intră în magazin. Trecu în viteză prin raionul pentru femei și își alese din mers un tricou de la bărbați. Apoi se răzgândi. Un suport întreg de umerașe era plin de cămăși. Nu mai purtase de multă vreme una, că nu avea cine să le calce. Geta detesta cămășile, iar Flori nici nu voia să audă de călcat.

None pipăi materialul fin și cercetă prețul, care i se păru cam mare, în comparație cu cel al tricourilor lui, luate din supermarketuri, de regulă, la ofertă. Se opri la o cămașă în carouri, cu mânecă scurtă. Apoi își dădu seama că habar n-avea ce număr poartă. Alese câteva cămăși de mărimi și culori diferite și intră într-o cabină. Aici era o oglindă mare, care îl arăta în întregime. Probă fără grabă prima cămașă, înduioșat brusc de noua lui față. Culorile vii îl făceau să arate mai tânăr. None ieși din cabină și se opri direct la casă. Vreau să plec cu ea pe mine, se poate? Vânzătoarea îi tăie cu delicatețe eticheta, iar atingerea foarfecelui rece îl făcu să se înfioreze. Privi circumspect în jur. La ora aia magazinul era aproape gol.

4. Li Zeta vorbea despre lucruri îndepărtate, în timp ce ochii ei cercetau noua cămașă cu oarecare ironie. Poate nu-i place, se gândi None. Totuși nu detectă pe fața ei nicio o urmă de îndoială, ci mai curând un mic amuzament. Își încrețea din când în când un colț al gurii, așa cum făcea Carina când voia să-l ia peste picior.

Cum vrei să fie videoclipul? întrebă el, ca și cum ar fi vrut să-i aducă aminte că de fapt aveau o întâlnire de afaceri. O să filmăm la Neptun, spuse ea, jucându-se cu degetul prin șuvițele de păr, groase și elastice, ca niște paste fierte. E Ok? De ce să nu fie? se miră None. Păi poate ai familie, explică Li Zeta, iar mâine e 15 și e zi liberă…

Prin geamul cafenelei se vedeau fețele trecătorilor, una după alta întoarse spre ei, ca și cum nimeni n-ar fi putut să meargă pe trotuar fără să știe cine bea ceai la ora amiezei, dincolo de geamul șters ca un pahar.

None nu-și aducea aminte s-o fi auzit pe Flori făcând planuri pentru ziua de 15, așa că spuse: Nu e nicio problemă! Să înțeleg că nu ai familie? întrebă Li Zeta. Ba da, protestă None, cu o voce de bas adormit.

Cântăreața sorbi din ceaiul care se răcise între timp. Avea buzele poleite cu o peliculă strălucitoare, de un roz care îi aminti brusc touchpadul de sub degețelul Carinei.

Parcă ziceai că ai copii, nu-i așa? îl întrebă ea, iar None mișcă puțin capul, apoi spuse un da pierdut în fundul gâtului. Câți? insistă femeia, cu toate că el nu sugerase disponibilitate pentru subiect. O tăcere lungă se lăsă peste masă. Li Zeta strânse din nou colțul gurii în timp ce-i fixa cămașa, iar în acel moment înțelese ce voia să spună privirea ei. Se vedea de la o poștă că are o cămașă de pe care abia fusese tăiată eticheta. Instinctiv, privi spre o masă vecină, unde o mânecă îi aduse în memorie cum arată textila spălată și călcată. În mod sigur cămașa lui mai avea aspectul ăla de material proaspăt, îmbibat de chimicale. Prin urmare, Li Zeta știa că făcuse eforturi pentru întâlnire. Și ce era rău în asta? None lăsă privirea peste ceaiul din ceașcă, galben și limpede. Poate că n-arăta ca o cămașă nouă. Totuși se abținu să-și examineze pieptul scorțos și rosti cu o voce profundă și aproape îndurerată: Un copil. Un singur copil.

Cântăreața îl privea cu aceeași grimasă ironică și cu nările ușor dilatate. Poate că îi simțise parfumul, se gândi None, așteptându-se să facă o remarcă în sensul ăsta. Însă ea scoase un oftat scurt și comentă: Vasăzică însurat și cu un copil!

Remarca îi aduse aminte că de mai bine de un ceas Flori ajunsese acasă.

5. Sub articolul “Mărimea nu contează”, Flori aprecie în ansamblu comentariile. Erau câteva pagini, unde diverși inși își dădeau cu părerea despre mărimea penisului. Nu contează cât este, ci ce știe să facă, scria pisi22. Degetul lui Flori alunecă pe touchpad, iar ochii căutară rapid niște cuvinte mai îmbietoare. În fine, dama cu vrăbii începea cu Eu am avut un prieten care o avea mare, dar era cam bădăran. Acum am unul care e foarte ca lumea ca om, finuț și ne înțelegem foarte bine, însă nu prea e dotat. Nu știu ce sa fac, să stau cu el numai pentru caracter? Nu cred că ține.

Flori citi în continuare alte câteva comentarii similare, apoi observă pe banda din stânga un obiect animat. Era un fel de bănuț argintiu care se rotea față verso. Dedesubt, scria cu litere vișinii: Pandantivul cu energie scalară. Făcu click și ajunse la alt articol care lăuda calitățile micului obiect, făcut din roci vulcanice și din oțel. Flori examină bănuțul, care părea din inox. Pe față avea gravate orbitele atomului, ca o floare. Acest disc putea să genereze o energie scalară. Flori căută dex-ul online și află, cam dezamăgită, că scalar însemna doar măsurabil. Apoi citi mai departe. Pandativul era capabil să mărească energia fiecărui atom de hidrogen din corpul omenesc. Unele dintre chestiile astea, se gândi ea, sunt escrocherii, e adevărat, dar decât să iei cruciulițe sfințite de popi, parcă tot mai credibile erau cristalele ori bijuteriile de genul ăsta, care măcar aveau o bază științifică. În plus medalionul chiar îi plăcea. Era micuț și inoxidabil. Apăsă pe cumpără și completă formularul. Apoi făcu un click go to back și reveni la penisuri. Comentariile se înmulțiseră. Cele mai multe susțineau că mărimea n-are importanță. După cum mergeau discuțiile, reieșea că e chiar mai bine s-o ai mică. Unul chiar povestea ce poți să faci cu degetul mare, dacă ai puțină bunăvoință. Ăștia, se gândi Flori, precis sunt golani de-ăia, care stau pe net pentru agățat gagici. Și-i imagină în pijamale înflorate, frecându-și-o în fața computerului și, cu buzele strânse, scrise și ea un comentariu scurt: Hai, sictir! Mărimea contează! Și încă cum!

Din sufragerie se auzea televizorul, iar pentru o clipă Flori se concentră să-și dea seama dacă None apăruse. După zgomotele infime, Geta dormita pe canapea, cu televizorul dat pe știri, iar Carina freca netbookul.

Degetul Flori se mișcă fără grabă, aducând pe ecran fotografia ei de profil, o margaretă cu pălărie și ochi alungiți, ca niște boabe de fasole pe cale să se topească. Pe pagina ei de Facebook cineva lăsase un mesaj. Indexul cercetă de pe touchpad, iar buzele se rulară cu îngăduință. Era un apel, trimis de-o mână necunoscută. Citi prima frază și înțelese că se desființa TVR Cultural-ul. Flori zâmbi cu sprâncenele ridicate. Nu mai pot eu de Cultural! Ca și cum s-ar uita cineva la postul ăla! Privi în josul paginii și află că petița avea 1000 de semnatari. Asta era ceva. Căută pagina, ca să devină și ea a 1001 protestatar, scriind la repezeală Florentina Bulgaru, București.

Apoi cercetă pagina Carinei. Primise un link la Brave, trailere-ul unui film de desene animate. Buzele lui Flori se mișcară mulțumite. N-ar fi căzut rău un film. Cercetă site-ul și văzu că putea să cumpere biletele cu telefonul, pe care îl și căută din ochi. Noptiera de lângă pat era acoperită de obiecte diverse, pe care Flori le adusese acolo ca să le aibă la îndemână, iar printre ele, sub poșeta lucioasă, se vedea și carcasa neagră a mobilului. Cum stătea cu laptopul pe genunchi, rezemată de tăblia patului, avu instantaneu un sentiment de mare putere. Dacă ar fi avut de ales, ar fi stat toată ziua în poziția aia, cu laptopul în față, de unde ar fi putut să conducă nu doar destinele casei, ci pe ale întregii lumi.

Fragment din romanul Mămica la două albăstrele, de Doina Ruști, în curs de apariție la Ed. Polirom