Un bărbat și-a dat foc în zona Palatului Cotroceni
Un bărbat de aproximativ 60 de ani și-a dat foc în zona Palatului Cotroceni, fiindu-i arse mâinile, el fiind transportat cu o ambulanță SMURD la Spitalul Universitar de Urgență, informează Mediafax.
Un bărbat de aproximativ 60 de ani și-a dat foc în zona Palatului Cotroceni, fiindu-i arse mâinile, el fiind transportat cu o ambulanță SMURD la Spitalul Universitar de Urgență, informează Mediafax.
Coordonatorul SMURD București, medicul Bogdan Oprița, a declarat că bărbatul are arsuri de gradul doi – trei la o prima evaluare și că rănile nu sunt grave.
Potrivit lui Oprița, cazul a fost semnalat prin 112, imediat, la fața locului, ajungând o ambulnață SMURD care l-a preluat și l-a transportat la SUUB.
Bărbatul, care acuză justiția pentru gestul său, s-a legat cu trei cabluri electrice tricolore de stâlp și de gât. CItiți mai multe pe www.mediafax.ro.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026