Un Brâncuși necunoscut, scos la vânzare în București/ de Daniel Nicolescu

Un abur pe suprafața oglinzii, ieșit de pe niște buze care încă răsuflă, cumva ca un semn dintr-o lume paralelă: un desen vag, șters, cu linii sincopate. Suportul e de fapt o hârtie îngălbenită, trasa – alunecarea unei sangvine, autorul – Constantin Brâncuși. Să mai găsești, azi, un fragment inedit din opera genialului Hobit (născut în comuna Hobița) e ca și cum ai primi un semn de pe lumea cealaltă. Colors Art a izbutit să intre în dialog cu spiritele și să aducă în galeria sa bucureșteană* un crochiu brâncușian. Ca să coborâm în grabă pe Pământ, vă vestim că totul aici are un preț: impromptu-ul brâncușian costă 20.000 de euro!

Colors Art este o instituție lucrativă (cum trebuie, de altfel, să fie orice galerie de artă), care pune pe simeze opere ale picturii românești moderne aparținând unor autori muzeificați și încercând să le aducă la cote de piață europene. E un fel de a spune că ne aflăm în fața unei întreprinderi de pe urma căreia toată lumea câștigă, inclusiv publicul, căruia porțile galeriei îi sunt deschise aproape zilnic. Am văzut aici, în luna octombrie, izbutita selecție Jules Perahim, acum avem prilejul să contemplăm o colecție, cu desăvârșire eclectică, botezată “Les artistes roumains et l’Ecole de Paris II”.

Termenul de Școala de la Paris desemnează, în literatura de specialitate, ansamblul artiștilor de origine străină care s-au stabilit la Paris la început de secol XX, în căutarea unor condiții prielnice pentru afirmarea talentului lor și, în primul rând, a unei explozive libertăți de expresie. Termenul generic are însă o mare doză de ambiguitate, mai ale când vine vorba despre desemnarea unui anume grup de artiști, câtă vreme nu face referință la o “școală” în adevăratul sens al cuvântului, cu anumiți vectori de emulație, dascăli recunoscuți și, mai ales, o perioadă de funcționare clar circumstanțiată.

Pentru Lydia Harambourg și Clotilde Scordia (în “L’École de Paris: Dictionnaire des peintres”, Editura Ides et calendes), Școala pariziană îi adună pe toți pictorii dintre anii 1945-1960care au făcut din capitala franceză, stabilindu-se aici, un focar artistic european. “Folosim tremenul Ecole de Paris pentru că nici un altul nu poate desemna, în anii de după război, supremația Parisului în materie de artă.”

Enciclopedia Larousse folosește expresia “Ecole de Paris” într-un sens și mai îngăduitor. Ea distinge trei perioade de mutație în peisajul artistic parizian, fiecare fiind o încercare de renaștere a perioadei precedente. Prima perioadă acoperă anii 1900-1920, cea de-a doua se referă la perioada interbelică și, în fine, a treia coincide cu intervalul desemnat de Harambourg și Scordia.

Trebuie remarcat că, în plutonul artiștilor încartiruiți figurează Chagall și Kisling, Foujita, Soutine și Pascin, Vieria da Silva și Hartung. Nici una dintre lucrările pomenite nu vorbește însă de vreun pictor român. Faptul că Galeria Colors Art folosește termenul pentru o întreagă suită de pictori români nu mi se pare însă abuziv câtă vreme acoperă ideea de “pictori străini stabiliți la Paris”, ci doar insuficient nuanțată.

Iată un fragment din textul de prezentare al galeriei: “Toți artiștii români care au trăit, au vizitat, au lucrat, au expus, dar mai ales au fost inspirați de atmosfera Parisului și care au fost asimilați, mai mult sau mai puțin Școlii franceze, sunt prezentați de Galeria Colors Art. Fie că sunt reprezentanți ai postimpresionismului ca Michel Simonidy, Dimitrie Berea, Lucian Grigorescu, Paul Scorțescu, Francois Gall, Nicolae Gropeanu, Isaac Antcher (basarabean), Arthur Segal sau ai artei moderne precum Constantin Brâncuși, Marcel Iancu, Victor Brauner, Jacques Herold, Aurel Cojan, Mircea Ciobanu, Magdalena Rădulescu, Alexandru Istrati, Natalia Dumitrescu, dar și Corneliu Baba și Margareta Sterian (care au pictat mai mult în țară), toți acești artiști au făcut și vor face parte mereu din cultura Parisului, vor rămâne pentru eternitate integrați atât în istoria artistică diversă dar unică a acestui oraș, cât și în inconfundabilul peisaj spiritual românesc.”

De ce, de pildă, Mircea Ciobanu, care a stat un singur la an la Paris și s-a stabilit ulterior în Elveția, apare printre protagoniști, deși nu a fost “inspirat de atmosfera Parisului”? I s-ar fi potrivit la fel de bine titlul de “membru al Școlii de la Lausanne”. Desigur, termenul folosit de galerie are utilitate de marketing și atrage, sub o marcă distinctă, mari artiști din toate timpurile. Iar marketing-ul, cum bine știm, are, fără să mintă, din ce în ce mai puțină acoperire factuală, în vremea din urmă. E un exercițiu de inteligență, dar nu și de onestitate. A pictat Margareta Sterian la Paris? A pictat. Prin urmare, iat-o intrată în banda parizienilor.

Tablourile prezente acum în expoziție aparțin unor nume de referință ale picturii românești și, fără să fie capodopere, ilustrează un stil caracteristic sau un moment semnificativ de creație, ceea ce le îndrituiește prețurile, uneori foarte îndrăznețe (iată doar câteva exemple: Marcel Iancu, 60.000 de euro, Victor Brauner – 18.000, Jacques Hérold – 15.000). În plus, momentul Colors Art marchează o etapă importantă în lupta (exersată doar sporadic la noi) dintre auctioneers și negustorii de artă, fapt ce se cade salutat.

*) Les Artistes roumains et l’Ecole de Paris, Colors Art Modern & Contemporary Art, str. Puțul lui Zamfir 22-24, București, 10 decembrie 2010 – 31 ianuarie 2011

În imagini: 1. Constantin Brâncuși, Bust de femeie în profil, 29 x 23, 5 cm, semnat dreapta jos “C. Brâncuși”; 2. Margareta Sterian, Buchet de Flori, ulei pe carton, 70 x 53 cm; 3. Samuel Mutzner, La malul mării, ulei pe carton, 40 x 49 cm; 4. Jacques Hérold, Plimbarea filozofului, ulei pe pânză, 100 x 81cm; 5. Jules Perahim, Acțiuni simultane, ulei pe pânză 25 x 42 cm