Un colt din Lipscani

Plimbandu-ma zilele treute pe stravechea ulita Lipscani, pe portiunea cunoscuta candva ca “ulita marchitanilor”, am privit cu strangere de inima la cladirile lasate in ruina ca sa se “autodistruga” si la maidanele aparute in “epoca de aur”, dar si la maidanele virtuale, asemeni celui care se va instala pe locul pasajului numit de unii istorici Hanul Gabroveni.
Poate ca sintagma “strangere de inima” nu exprima exact ceea ce am simtit… Am simtit ca ma cuprinde disperarea! Aceasta perla a vechiului Bucuresti a ajuns o curte a miracolelor ocolita pana si de cersetori! Parfumul trecutului a lasat locul unui miros greu, de igrasie, pe care l-am asociat cu o duhoare de cadavru: Lipscanii au murit.
Cladirile de beton, chiar cu o arhitectura “retro” nu vor rivaliza niciodata cu vechiturile. E ca si cum s-ar distruge patrimoniul original al unui muzeu, pentru a fi expuse copiile din inox… Inconstienta si incultura in care administratia a excelat inca de pe vremea lui Kiseleff.
Totusi, comparand ulita din fotografie cu trista realitate din zilele noastre, se remarca o deosebire de cel putin o clasa. Iar consecintele acestui regres se masoara, de obicei, in pierderi incalculabile.