Un combinat care a inceput sa se autodevoreze

Anuntata in 2000 ca fiind cea mai mare investitie americana a anului si una din cele mai importante din ultimul deceniu, cumpararea Combinatului Siderurgic Resita (CSR) de catre firma Noble Ventures a ajuns sa se transforme intr-un cosmar al carui sfarsit nici acum nu se intrevede. Panglicile festive taiate atunci in prezenta oficialitatilor romane si a ambasadorului SUA au fost repede uitate, iar lipsa de elan managerial a Noble Ventures, impreuna cu elanul protestatar al sindicalistilor, au alimentat un conflict din ce in ce mai intens, care a afectat si destinele angajatilor, si viata orasului Resita, si imaginea Romaniei in strainatate. “Americanii au lasat in urma numai rau. N-au fost interesati de societate”, spun la unison atat sindicalistii, cat si muncitorii si administratia. Acum, reintrat in proprietatea statului, care l-a reinstalat in functie pe vechiul director general, combinatul si-a reluat productia, incearca sa plateasca lefurile muncitorilor si, scos din nou la privatizare, incearca sa para din nou atractiv in ochii investitorilor, cu un program de disponibilizare rapida a cateva sute de salariati pana in vara. Totusi, viitorul e nesigur: Noble Ventures a dat in judecata in SUA statul roman si vrea despagubiri de 200 de milioane de dolari pentru pierderea CSR, iar in asteptarea unui nou cumparator, combinatul a inceput sa se autodevoreze, folosindu-si propriile instalatii ca materie prima asa cum un sarac s-ar incalzi iarna punand pe foc mobila din casa.
Doi ani de proteste continue le-au taiat muncitorilor de CSR apetitul pentru iesiri in strada, asa cum o fac acum cu un mare succes mediatic colegii lor de la Roman sau Tractorul. Dupa ce au revenit la stat, ei se duc de bunavoie la conducerea societatii si cer sa fie disponibilizati in schimbul a putin peste 20 de salarii, desi orasul si imprejurimile acestuia nu se inghesuie sa le ofere alternative pentru barbati, ci mai mult pentru femei. Pe toata durata conflictului cu fostul actionar – americanii de la Noble Ventures – nu s-a produs nimic, iar repornirea recenta a combinatului e considerata un miracol. Vandalizat ani de-a randul de catre mafia fierului vechi sau chiar de catre propriii angajati, combinatul a ajuns in situatia de a mai taia ceva fier vechi din propriile instalatii pe care nu le foloseste si de a-l topi pentru a-l folosi ulterior in productie. Nelinistea si nemultumirea sunt intalnite la tot pasul in oras, devenind prezente obisnuite in discutiile la o cafea sau o bere.

“Andrei Gheorghe e nedreptatit”
Resita a fost ca un magnet pana acum vreo 25 de ani pentru tanara clasa muncitoare din intreaga tara. Salariul era impresionant, ti se oferea si o locuinta, basca ca primele erau substantiale.”Tatal meu nici macar nu mai era interesat de salariu, pentru ca din trei in trei zile i se spunea sa dea o fuga pana la casierie pentru ca mai are de ridicat o prima”, spune un muncitor care a ales de buna voie sa fie disponibilizat in schimbul celor 22 de salarii compensatorii. E sambata dimineata si se relaxeaza impreuna cu cativa colegi la o cafea, la unul dintre cele cateva baruri din Resita. Acum, salariul nu numai ca nu mai este atat de mare, dar n-a mai fost incasat de ceva ani buni de zile, iar despre prime nici nu poate fi vorba. Casa nici atat. Din cei vreo 15.000 de salariati care lucrau la combinat in ’89, acum dupa disponibilizari vor ramane 2.100.
Alte subiecte de discutie: situatia materiala destul de buna a unui ministru care are afaceri in zona, recentele afirmatii ale unui parlamentar al carui trecut e descris in culori nu tocmai deschise si nu in ultimul rand cazul lui Andrei Gheorghe, realizatorul de la ProFM care a fost la un pas de a fi arestat. “La cate s-au intamplat in tara asta nu pot sa cred ca el e cel mai mare raufacator. Cred ca este o nedreptate la mijloc” – e una din afirmatiile care circula in diferite forme pe buzele comesenilor.
Ce vor face dupa ce vor pleca de la combinat nu stiu inca, poate se vor apuca de o afacere (desi subiectul e la moda, nu prea le surade ideea). Oricum, unii dintre ei au un alt loc de munca, pentru ca pe timpul celor doi ani de greve lucrau la negru in alta parte, iar grosul disponibilizatilor au luat drumul Moldovei si al Olteniei, de unde au venit. Din cei 850 de muncitori care vor prinde acest val de disponibilizare si care nu vor mai recurge la actiuni de protest, vreo 400 au deja un loc de munca, iar restul vor sta pe acasa, pentru ca oricum nevestele lor lucreaza in cele cateva fabrici de confectii ale unor investitori italieni. Industria textila a avut o evolutie spectaculoasa in oras: productia a crescut cu 713% in 2002 fata de 1994, desi valoarea productiei industriale a municipiului Resita nu mai inseamna acum nici 26% din cea a anului 1994.

Acum se lucreaza si in week-end
Combinatul a fost repornit de la 1 martie, iar productia de 13.000 de tone de otel e un motiv de mandrie pentru toata lumea, insa evenimentul nu a fost insotit de “stralucirea” evenimentelor de strada, de exemplu, care i-au facut atat de celebri pe resiteni. “Lucram noaptea si in week-end si am reusit sa avem cea mai mare productie din ultimii trei ani”, spune Horatiu Voda, actualul director general al combinatului.
El a pus la cale un plan de restructurare care prevede, printre altele, vanzarea unor active pentru care exista interes din partea unor investitori. In plus, a inceput sa dezafecteze instalatii vechi si sa le topeasca, pentru ca, spune el, nu mai are de unde sa cumpere fier vechi, acesta fiind vandut aproape in intregime la export. De altfel, Voda spune ca in anii trecuti rromii care se ocupau de fier vechi erau o prezenta constanta la portile societatii. “Am venit acum cativa ani in societate si am ramas uimit de numarul mare de rromi prezenti in holul societatii, toti bineinteles pusi pe afaceri”, spune Voda.

Nu cumva sa vanda debarcaderul
Directorul se arata nemultumit si de mentalitatea muncitorilor sai care “nu au invatat nimic” din experienta americana: “Ei tot gandesc ca daca stau degeaba, leafa tot li se cuvine. Nu au invatat ca nu se mai poate munci nicaieri cu pierderi si ca la stat trebuie sa fie ca la privat”. Furturile din unitatile comerciale, asa cum apar ele inregistrate in rapoartele Politiei, au fost devansate anul trecut doar de cele din masini, de doua ori mai numeroase.
Unul din rapoartele Politiei rememoreaza, in limbajul caracteristic, si impactul manifestatiilor de protest ale muncitorilor asupra vietii urbei: “In domeniul activitatii rutiere, se poate arata ca aceasta a avut cel mai mult de suferit din cauza manifestatiilor de protest ale sindicatului Vatra CSR, fiind nevoie sa se lucreze saptamani intregi cu aproape intregul efectiv pentru fluidizarea traficului, prin devieri succesive ale acestuia in cazul deblocarii de drumuri si apreciez ca, in buna masura, s-a reusit eliminarea disconfortului celorlalti cetateni ai municipiului, care nu participau la demonstrari si care voiau sa-si rezolve problemele personale”.
Anul trecut, ajutoarele sociale primite de resiteni au atins 158 de miliarde de lei, adica peste jumatate din bugetul local. La o populatie de aproape 84.000 de locuitori ai municipiului, mai sunt doar 29.000 de salariati, din care aproape 14.000 lucreaza in industrie, circa 2.000 de someri in plata si putin peste 20.000 de pensionari. Potrivit raportului despre starea economica si sociala a municipiului Resita pe anul 2002, intocmit de Primarie, zestrea resitenilor anul trecut arata cam asa: 1.300 de vaci, 376 de porci, 310 cai, putin peste 4.000 de oi si capre si vreo 15.000 de autoturisme (exista parcari organizate pentru jumatate din ele), adica o masina la aproape sase resiteni – plus vreo 32.000 de locuinte proprietate personala.

Fiecare sectie cu sindicatul ei
Combinatul arata ca dupa un bombardament – e drept, facut fara bombe inteligente: lipsesc vreo 5 kilometri de cale ferata, unele instalatii nu se mai intovarasesc cu componentele lor mai de valoare, vagoanele arata de parca ar fi carat acid sulfuric, iar instalatia de turnare cumparata acum cativa ani buni pe zeci de milioane de dolari sta nefolosita in curtea societatii, pentru ca lipsesc cateva milioane de dolari pentru a o pune in functiune.
In schimb, o cabanuta aflata pe malul unui lac, stadionul si alte cateva active generatoare de relaxare si nopti albe sunt pastrate cu sfintenie in patrimoniul societatii. “Incepem din nou miscari sindicale daca APAPS decide sa vanda stadionul sau debarcaderul”, spune Iancu Muhu, vestitul lider de sindicat – ce-i drept, un om cu gusturi rafinate pentru haine si parfumuri.
Nu numai casele de odihna tin viu instinctul de proprietate al sindicalistilor. Mai e si razboiul fratricid purtat de sindicalistii celor doua uzine fanion ale Resitei  – CSR si UCM (uzina constructoare de masini) – pentru obtinerea controlului asupra Casei de Cultura. Sindicalistii se feresc, insa, sa vorbeasca de acest lucru si trec la alt subiect. Cum ar fi intentia lor de a se organiza intr-un PAS (program al asociatiei salariatilor) si de a a participa la privatizarea societatii. “Am facut un comitet de initiativa ca sa ne privatizam, daca tot a spus Musetescu ca ne vinde pe un euro, iar daca gasim pe cineva cu bani sa ne sprijine, cu atat mai bine. Majoritatea celor 34 de lideri de sindicat (pentru ca fiecare sectie are un lider de sindicat) sunt de acord cu aceasta actiune”, sustine Muhu.
Dupa reintrarea CSR in administrarea statului, ca urmare a desfiintarii contractului de vanzare-cumparare incheiat cu firma americana Noble Ventures, ministrul pentru privatizare Ovidiu Musetescu a anuntat reluarea procesului de privatizare a CSR, avansand posibilitatea ca acesta sa fie vandut “la pachet” cu Petrotub Roman, societate catre care merge cea mai mare parte a productiei de la Resita.
De vanzarea combinatului la pachet cu Petrotub Roman s-au aratat foarte interesati rusii de la Conares Trading, care au cumparat Combinatul de Oteluri Speciale Targoviste si Industria Sarmei Campia Turzii, dar si alti 13 investitori, printre care un grup puternic din Germania, precum si alte cateva companii din Rusia. “Americanii au lasat in urma numai rau. N-au fost interesati de societate”, spun la unison atat sindicalistii, cat si muncitorii si administratia.
Ianuarie 1999 – FPS a scos la vanzare pentru a doua oara, prin negociere directa, pachetul de 94,4% din actiunile pe care la detine la CSR. Pretul de vanzare a unei actiuni este de 26.223 lei/actiune. De preluarea pachetului de actiuni detinut de FPS la CSR s-a aratat interesata firma Noble Ventures din SUA, care a cumparat caietul de sarcini. Noble Ventures Inc. este o companie americana specializata in analize economice, prognoze si consultanta, condusa de fosti directori ai societatii siderurgice Bethleem Steel si de alti investitori din Washington D.C.
Octombrie 2000 – Ambasadorul SUA in Romania, James Rosapepe, care a participat, la Resita, la ceremonia cu ocazia cumpararii de catre compania americana Noble Ventures a CSR, a declarat ca aceasta este cea mai mare investitie americana din acest an si una dintre cele mai mari realizate in ultimii zece ani in Romania. Valoarea totala a tranzactiei dintre FPS si firma americana a fost de 85 milioane de dolari.
Ianuarie 2001 – Angajatii CSR au organizat un miting de protest in fata societatii, pentru ca nu le-a fost platita lichidarea pe decembrie. Sindicatul Vatra considera ca Noble Ventures a incalcat toate clauzele contractului de privatizare: nu a operat majorarea de capital de cinci milioane de dolari al carei termen era 31 decembrie 2000 si nu a fost realizat nimic din programul de investitii de 26 milioane de dolari stabilit pentru primul an.
Iunie 2001 – Combinatul Siderurgic Resita este in pericol de a fi lichidat judiciar, in situatia in care orice creditor poate cere lichidarea societatii si orice instanta ar dispune acest lucru, a declarat ministrul Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS), Ovidiu Musetescu. In urma cu trei saptamani, penalitatile aferente datoriilor CSR au fost anulate printr-o hotarare de guvern, iar datoriile au fost reesalonate pe o perioada de cinci ani, cu o perioada de gratie de sase luni. Musetescu spune ca este posibil ca datoriile, in valoare de 24 de milioane de dolari, ale CSR catre bugetul de stat sa poata fi convertite in actiuni, situatie in care statul ar urma sa redevina actionar majoritar in societate.
Iunie 2002 – APAPS a decis ca solutia cea mai potrivita in cazul CSR este introducerea unei actiuni in instanta pentru rezolutionarea contractului de privatizare, cu daune interese, ca urmare a neindeplinirii obligatiilor asumate de cumparator, firma americana Noble Ventures. In luna aprilie, Adunarea Generala a Actionarilor CSR a hotarat conversia unor datorii in valoare de 65 de milioane de dolari, operatiune in urma careia statul roman redevine actionar majoritar in combinat, cu o participatie de 85% din capitalul social. Conversia datoriilor trebuia insotita si de obtinerea unui credit in valoare de 15 milioane de dolari de la Banca Comerciala Romana, dar oficialii bancii au respins solicitarea firmei americane, invocand situatia neclara a gajurilor propuse pentru garantarea creditului.
Ianuarie 2003 – APAPS detine 62,81% din actiuni la CSR, ca urmare a desfiintarii contractului de vanzare-cumparare incheiat cu Noble Ventures. Contractul de privatizare a CSR a fost desfiintat de drept, intrucat firma americana Noble Ventures nu si-a respectat obligatiile asumate, afirma APAPS. Fostul director al CSR, Horatiu Voda, a fost numit administrator provizoriu al combinatului.
Aprilie 2003 – APAPS intentioneaza sa angajeze firma de consultanta PricewaterhouseCoopers pentru realizarea unui audit la CSR pentru perioada 2000-2002, pe parcursul careia societatea a fost administrata de Noble Ventures, a declarat Ovidiu Musetescu, ministrul Privatizarii. Auditul va fi realizat la sugestia avocatilor americani care asista statul roman in procesul intentat in Statele Unite de Noble Ventures, care pretinde despagubiri de 200 milioane de dolari. stelian.negrea@zf.ro