Un comisar de la Protecția Consumatorilor Tulcea, prins cu mită o sută de euro
Un comisar de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Tulcea a fost prins după ce a luat mită o sută de euro de la administratorul unei firme din comuna Carcaliu pentru a nu-l amenda în urma unui control.
Un comisar de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Tulcea a fost prins după ce a luat mită o sută de euro de la administratorul unei firme din comuna Carcaliu pentru a nu-l amenda în urma unui control.
Administratorul firmei a sesizat, în 12 iulie, Biroul Județean Anticorupție Tulcea cu privire la faptul că un comisar de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Tulcea i-a cerut cu titlu de mită suma de o mie de lei.
În schimbul banilor, comisarul i-ar fi promis că nu va fi amendat și va beneficia de un tratament mai blând în cazul în care la control vor fi descoperite nereguli.
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026