Un dealer auto: Dacă vrei să construiești, acum e momentul
Lucian Alexe, directorul general și acționar al dealerului auto Proleasing Motors, care comercializează în trei centre din Ploiești, Târgoviște și Buzău marca Ford și care a deschis în Ploiești un centru BMW, spune că băncile sunt acum mult mai reținute când vine vorba de a acorda credite pentru centre auto.
“Acum am obținut de la bancă o dobândă mai mare decât în 2007. Pe de altă parte, dacă cineva vrea să construiască, acum este momentul. Dacă am fi construit noul centru BMW în 2007, aceeași investiție ar fi costat în 2007 patru milioane de euro, nu 2,5 mil. euro”, a spus Lucian Alexe.
În luna martie a acestui an Proleasing Motors a deschis noul centru BMW în Ploiești, în urma unei investiții de 2,5 mil. euro, din care 1,8 mil. euro reprezintă un credit bancar obținut de la BRD, 400.000 de euro o infuzie de capital în societate, iar 300.000 de euro reprezintă valoarea terenului.
În 2011 Proleasing a înregistrat o cifră de afaceri de 12,5 mil. euro și un profit net de 0,7 mil. euro, față de un business de 10 mil. euro și un profit net de 0,5 mil. euro în 2010, potrivit Ministerului Finanțelor. “În 2012 am avut o cifră de afaceri de aproximativ 10 mil. euro, în scădere din cauza condițiilor de piață, dar anul acesta estimăm peste 16 mil. euro.”
Dealerul auto și-a propus să vândă în acest an 130 de automobile BMW, până în prezent compania livrând 38 de mașini, din luna decembrie a anului trecut.
“Noi avem un plan de afaceri stabilit pe cinci ani, atât pe mașini noi, cât și second-hand plus service în care dorim să livrăm peste 700 de autoturisme noi. În total, investiția se va amortiza între opt și zece ani, în funcție de service. Spre comparație, în 2005 o investiție într-un centru Ford s-a amortizat într-un singur an, pe fondul pieței în creștere de atunci.”
Investiția într-un nou centru BMW este strâns legată de ce se întâmplă acum în piață. De exemplu, vânzările de autoturisme au scăzut cu aproape 75% față de 2008, în timp ce mărcile premium au pierdut cel mult 30% față de acel interval, revenit încă din 2011 pe un trend ascendent.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026