Un eseu hollywoodian

Alien vs. Predator este o ciudatenie. Paul W.S. Anderson (nici o legatura cu Paul Thomas (P.T.) Anderson, regizorul Magnoliei!) a avut ideea de a combina, intr-un singur film, personajele a doua serii celebre: Alien (X 4) si Predator (X 2) – ambele, produse de 20th Century Fox. P.W.S. Anderson mai facuse Mortal Kombat, Event Horizon, Soldier si – ultimul, totodata cel mai bun dintre ele – Resident Evil, cu Milla Jovovich. Lucrul cel mai interesant din Alien vs. Predator este tocmai acest hibrid hi tech, in care imaginarul unei serii intalneste imaginarul alteia. Este o zona deja explorata, cu mai mult sau mai putin succes, in filme precum Liga (The League of Extraodinary Gentlemen) sau Hellboy (Eroul scapat din infern), semn ca “hibridizarea” este la moda. Reuseste ea – dincolo de marketing – sa spuna ceva despre Lume si felul in care este oglindita de Cinema? Eu cred ca da.

Inainte de a aborda un film ca acesta, trebuie lasate deoparte orice prejudecati legate de genul respectiv (“aventura”) si de valoarea lui cinematografica: A vs. P. nu este un film “bun”, daca prin “bun” intelegem exclusiv “film de arta”; este, insa, un film semnificativ, revelator pentru mutatiile imaginaro-tehnologice care se petrec, de mai multi ani incoace, in zona filmului comercial (hollywoodian). Mai mult decat atat, el atinge – chit ca, probabil, involuntar – cateva chestiuni destul de subtile precum cele legate de spatiu, pozitionare a publicului, interferenta film-joc video, etc.

Povestea, in sine, pare un “copy & paste” dupa alte duzini de pelicule in care Pamantul devine teatru de confruntare al unor civilizatii extraterestre, cu Apocalipsa pandind dupa colt. Este – daca vreti – “modelul Al cincilea element” (el insusi un “copy & paste” meserias dupa imaginarul hollywoodian): Trecutul (readus la suprafata) interfereaza cu Viitorul, Spatiul Extraterestru cu Pamantul, “alien”-ii buni cu “alien”-ii rai – cu pamantenii, mai mult sau mai putin neputinciosi, la mijloc… In cazul lui A. vs. P., aceasta confruntare capata o dimensiune in plus prin felul in care este vizualizat conflictul: printr-o zoomare continua, sus/jos, inauntru/anafara, solid/impalpabil. Descinderea echipei de cercetatori reunite de un miliardar, Charles Bishop Weyland, intr-o piramida ascunsa in adancurile Antarcticii, este prilejul unei confruntari de alt ordin – mult mai pasionante – cu Spatiul si aproximarile noastre empirice despre el. Cu Materia (in toate ipostazele sale) si I-materia. Cu limitele reprezentarilor noastre. Si, poate, cu Timpul insusi.

Este simptomatic ca, intr-un film ca acesta, interpretarile “oamenilor” sunt palide: de la Sanaa Lathan la Lance Henriksen, actorii “joaca” precum in benzile desenate. Psihologii-standard. Replici-deja-auzite. Rutina. Si este inca si mai semnificativ ca acest lucru nu conteaza: ei nu sunt decat pioni pe o tabla de sah. Miza filmului e in alta parte: in felul in care putem vizualiza, astazi, Imaginarul pe un ecran (mare) care a vazut multe… Anderson isi duce filmul la bun sfarsit cu mana sigura – lasand loc, ca-n orice serie care se respecta, unui “va urma” -, dar reuseste sa induca totodata, ici si colo, senzatia unui proiect paralel care vizeaza mai mult decat simpla aritmetica scenaristica. Acest proiect este comparabil unui eseu, ei da, “filozofic”: A vs. P. poate fi “citit” – daca exista suficienta disponibilitate – (si) ca un tratat in imagini despre metamorfozele solidului (de la metalic – “Predatorii” – la vascos – “Alien”-ii), despre metamorfozele Spatiului (structura de puzzle in miscare a piramidei, balansul constant intre o scena si holograma ei) si, cum spuneam, chiar despre Timp (de la relicvele unui trecut imemorial la semnalele unui viitor ireprezentabil). Un eseu hollywoodian.

* Alien vs. Predator, regia si scenariul: Paul W. S. Anderson, cu: Sanaa Lathan, Raoul Bova, Lance Henriksen, Ewen Bremner. Prod. SUA, 100 min. Distribuit de Intercomfilm Romania.