Un exemplar atipic de rezistență anticomunistă/ de Ziarul de duminică
„Cititorule, cele spuse aici sunt o confesiune. Ceea ce vei citi aici este o aventură teribilă și sfâșietoare, dar o aventură în spirit. Carnea doare, apoi uită. Dar sufletul, nu.”
Viața Părintelui Gheorghe Calciu
după mărturiile sale și ale altora
Editura Bonifaciu
Ediție îngrijită la Mânăstirea Diaconești. Cu o predoslovie a Înalt Prea Sfințitului Bartolomeu Valeriu Anania.
„Cititorule, cele spuse aici sunt o confesiune. Ceea ce vei citi aici este o aventură teribilă și sfâșietoare, dar o aventură în spirit. Carnea doare, apoi uită. Dar sufletul, nu.”
Cartea scoate de sub obroc lumina vieții Părintelui Gheorghe Calciu, un om care a pătimit 21 de ani în închisorile comuniste. A trecut prin reeducarea de la Pitești, a stat îngropat patru ani în Casimca Jilavei, unde și-a tăiat venele spre a salva viața unui deținut muribund, apoi, eliberat în temnița cea mare a României totalitare, a îndrăznit să ridice glasul întru apărarea Bisericii lui Hristos. Condamnat la moarte, a fost din nou închis. La presiunile Occidentului, regimul Ceaușescu l-a expulzat în America, unde a slujit ca preot al comunității ortodoxe din Washington DC. Cartea cuprinde texte de și despre Părintele Calciu, ce zugrăvesc cu sensibilitate o icoană vie a Ortodoxiei românești.
Editura Bonifaciu a publicat mai multe cărți-document despre martirii și mărturisitorii închisorilor comuniste din România. Între acestea: „Cuvinte vii” – de Părintele Gheorghe Calciu, „Deținutul profet” – de Ioan Ianolide, „Fericiți cei prigoniți. Martiri ai temnițelor românești”, „Icoana Noilor Martiri ai Pamântului Românesc”, „Lacrimă și har – Preotul Martir Constantin Sârbu”, „Din înaltul cer. Colinde și cântece din închisori pe notație psaltică”.
Din colaborarea editurii (care deține o expertiză semnificativă pe subiectul martirologic) cu producătorii de film de la Abis Studio din București și cu Legenda Film & Co din Iași, a rezultat un film documentar biografic, presărat cu mărturii, despre remarcabila figură duhovnicească și martirică a Părintelui Gheorghe Calciu.
Este cu totul notabil prezentul proiect, mai ales pentru ca în abordarea unui asemenea subiect niciuna dintre cele două companii de producție filmică nu au experiență. Ineditul constă și în ideea transmutării mărturiei scriptice în cea filmică, întrucât se cunoaște că tinerii nu citesc cărți, dar vizionează filme. Accesul larg al tinerilor la acest tip de subiect se poate face mult mai ușor pe culoarul video. În plus, tehnica și tehnologiile de producție video utilizate sunt dintre cele mai moderne, întrucât Abis Studio este o companie specializată în producția publicitară și de film, iar in România a lucrat cu unele dintre cele mai importante agenții de publicitate. A fost înființată cu 18 ani în urmă și furnizează servicii în producția de advertising și film și în post-producție, pentru piața locală și internațională.
Iată că, alaturi de Legenda Film & Co, au produs filmul „7 Cuvinte” – care „este povestea unui om care a petrecut 21 de ani după gratii. Gheorghe Calciu, student la Medicină, intră în închisoare în 1948, pentru „vina” de a-și fi iubit țara și credința. Timp de 16 ani trece prin experiențe-limită: reeducarea de la Pitești, cavoul morții din Jilava, „ispitirile” de la Aiud. După eliberare, într-o țară îngrozită de teroarea Securității, rostește în București, „7 Cuvinte către tineri”, un îndemn la un „zbor înalt”, eliberator din sclavia materiei. Este arestat și condamnat la moarte, apoi expulzat în America. Un destin cu pogorâri la iad, gesturi „nebunești” de jertfă și înălțări taborice. Peste 30 de oameni depun mărturie despre viața Părintelui Gheorghe Calciu, într-un documentar artistic căruia nu-i lipsesc verva, sensibilitatea și umorul.” (textul citat apartine lui Andrei Negoiță, cel care a și furnizat pe canalul său youtube trailerul oficial al filmului „7 Cuvinte” pe care îl preluăm mai jos):
Filmul conține mărturii de la circa 30 de persoane – laici și preoți, între care foști deținuti politici – încă în viață – și frați de suferință ai Părintelui Calciu (Marcel Petrișor, Nicolae Purcărea) dar și de la unul dintre cei mai atenți biografi ai fenomenului mărturisitor din România, scriitorul Răzvan Codrescu – a cărui lucrare „Cartea mărturisitorilor. Pentru o istorie a învrednicirii românești” de curând publicată, reprezintă un compendiu de figuri românești mărturisitoare ale lui Hristos.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026