Un inventar al science-ficționarilor români/ de Stelian Țurlea
George Arion Sufocare Crime Scene Publishing "Ce spui? Ce spui? Ce spui tu acolo?" Vorbele acestea le aude eroul romanului polițist din fragedă pruncie, când asistă, fără să vrea, la uciderea unor cocoși cu un cablu electric de către trei…
George Arion
SufocareCrime Scene Publishing
“Ce spui? Ce spui? Ce spui tu acolo?” Vorbele acestea le aude eroul romanului polițist din fragedă pruncie, când asistă, fără să vrea, la uciderea unor cocoși cu un cablu electric de către trei frați puși pe șotii. Mai târziu, un șir de crime neelucidate sunt puse pe seama unui așa-numit “electrician”, iar eroul nostru, bogat după moartea accidentală a părinților săi foarte înstăriți, se apucă să scrie drame polițiste și se inspiră din ce se întâmplă în orașul său. Firește, ca în orice roman polițist, lucrurile sunt mult mai complicate și mai surprinzătoare, cu fiecare nou capitol cititorul fiind îndrumat pe o altă pistă. Încât nu lasă cartea din mână.
O vară fără bărbați
Editura Polirom
Traducere din limba engleză și note de Veronica D. Niculescu. Siri Hustvedt (n. 1955) este o scriitoare americană ale cărei volume au fost traduse în treizeci de limbi. Scrisă la persoana întâi, cartea de față vorbește despre descoperirea sinelui feminin și despre diferențele dintre sexe. Mia Fredricksen, personajul principal, pare o femeie împlinită, de cincizeci și cinci de ani, cu o carieră universitară, autoare de poeme, și cu o fiică actriță. Dar universul ei se năruie când, după treizeci de ani de căsnicie, soțul o părăsește (“ia o pauză”; iar noua lui prietenă va primi toată cartea numele Pauza!). Mia se întoarce în orașul copilăriei, unde se integrează într-un univers exclusiv feminin, femei aflate în pragul extincției, prietene ale mamei sale, dar și adolescente gata să se dedice poeziei dar incapabile să-și ascundă răutățile.
Chestiunea Finkler
Editura RAO
Traducere din limba engleză de Carmen-Iulia Bourceanu. Julian Treslove, fost producător de radio la BBC, și Sam Finkler, un cunoscut filosof evreu, scriitor și vedetă de televiziune, sunt prieteni vechi. Într-o seară, exact la ora 11:30, în drum spre casă, Treslove se oprește un moment în fața ferestrei unui magazin de viori: moment în care este atacat. Și de acolo… numai povești, discuții, amintiri, regrete, întâmplări și dezbateri amuzante. Howard Jacobson a câștigat premii importante precum Bollinger Everyman Wodehouse și Jewish Quarterly Literary Prize din 2000 pentru cartea The Mightly Waltzer, publicând până acum un număr de 11 titluri. Autorul scrie săptămânal în ziarul The Independent și se mândrește cu realizarea unor documentare de televiziune. “Chestiunea Finkler este o carte extraordinară: foarte amuzantă, desigur, dar, în același timp, foarte inteligentă, foarte tristă și foarte subtilă.Este tot ceea ce pare, ba chiar este mai mult decât ceea ce pare a fi!” declara Sior Andrew Motion, președintele juriului Premiilor Man Prize 2010. Romanul a fost distins cu acest premiu în 2010.
Parohia
Editura Cartea românească
Cartea e un amplu poem în proză, o monografie bizară a unui sat ardelenesc din anii tragici și grotești de dinaintea căderii comunismului și totodată un fals, ironic Bildungsroman. Satul e văzut prin ochii unui anti-erou, un soi de Benji ardelean îndrăgostit de halucinata Ninia, cea mereu însoțită de un cortegiu de animale stranii, fără nume. Dan Coman(născut în 1975, Gersa) a mai publicat trei cărți de poezie.
Scriitori români de science-fiction
Millennium Books
Cornel Robu (n. în 1938), scriitor, editor, eseist, critic al literaturii science-fiction, traducător, publică ediția a doua, revăzută a cărții sale esențiale despre scriitorii români de science-fiction. Prima ediție a apărut în 2008 la Casa Cărții de Știință. Prefață – Mircea Opriță. Cartea se deschide cu un portret de precursor, Victor Anestin, care, înainte de Primul Război Mondial, a fondat mensualul de astronomie populară Orion și Societatea Astronomică Română “Camille Flammarion”. Sunt investigați apoi : Victor Papilian, Mircea Eliade, Mihu Dragomir, Adrian Rogoz, Vladimir Colin, Ovid S. Crohmălniceanu, Victor Kernbach, Horia Aramă, Ion Hobana, Leonida Neamțu, Miron Scorobete, Voicu Bugariu, Constantin Cubleșan, Gheorghe Săsărman, dar și Mihail Ionescu, Dan Merișca, Mihail Grămescu, Lucian Ionică, Gheorghe Păun, Alexandru Ungureanu, Leonard Oprea și Cristian Tudor Popescu. O “adevărată panoramă a literaturii SF” cum scrie Irina Petraș pe coperta a patra.
Voci
Editura Corint junior
Este volumul al doilea din seria “Cronicile Ținuturilor din Apus”. Cartea întâi a seriei, “Daruri”, apărută cu un an mai înainte și prezentată de ziarul nostru, a primit în anul 2005 premiul PEN/SUA pentru “explorarea extraordinară a puterii și responsabilității privind darurile pe care le avem”. Acest al doilea volum a fost și el nominalizat la Premiile Locus, în 2007, la categoria “cea mai bună carte pentru tineri”. Urmează a treia parte, “Puteri”, care a primit premiul Nebula pentru cel mai bun roman, în 2008. Traducere de Mihai-Dan Pavelescu.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026