Un mil. euro pentru file de pastrav
Firma Blapis din Prejmer (judetul Brasov) a investit peste un milion de euro intr-o fabrica de prelucrare a pastravilor, realizata dupa un proiect german, circa 40% din productia unitatii urmand sa fie exportata in tarile UE, a spus Iosif Lenghel, directorul companiei
Firma Blapis din Prejmer (judetul Brasov) a investit peste un milion de euro intr-o fabrica de prelucrare a pastravilor, realizata dupa un proiect german, circa 40% din productia unitatii urmand sa fie exportata in tarile UE, a spus Iosif Lenghel, directorul companiei. “Fabrica are o capacitate zilnica de prelucrare de maxim 15 tone, iar produsele sale sunt file de pastrav afumat si congelat”, a precizat Lenghel. Constructia unitatii de productie a fost finalizata in 2002, iar utilajele de productie au fost achizitionate in acest an. “Productia are ca destinatie, in proportie de 60%, piata autohtona. Conform estimarilor noastre, cantitatea livrata in primul an de activitate la intern s-ar putea ridica la circa 30 de tone”, a precizat Lenghel. Materia prima va proveni, intr-o prima faza, din cele 3 pastravarii proprii cu o capacitate totala de 600 de tone, urmand ca aprovizionarea sa se realizeze si de la alti producatori particulari, in functie de extinderea activitatii. Firma intentioneaza sa patrunda si pe piata UE, dupa obtinerea licentei pentru export in tarile din zona euro. Compania estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de circa 1,5 milioane de euro. Mediafax
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026
-
Redifuzare ZF IT Generation. Start-up Update. Ce plan de creștere accelerată are platforma de monitorizare a brandurilor în AI, GEOflux.ai, pentru a accesa o finanțare anul viitor? De ce a decis echipa să extindă analizele pe noi modele, precum Claude sau Copilot? Detalii de la Robert Vija, cofondator, GEOflux.ai(auxiliar) · 13 noiembrie 2026