Un “must” expozițional al acestei toamne. GALERIE FOTO
Ce se află dincolo de arhitectură? În cazul nostru, tot arhitectura. Explic: în perioada 19 octombrie-18 noiembrie, Galeria Dialog a organizat expoziția “Dincolo de arhitectură”, care pune pe simeze lucrările (1, 2 sau chiar 3) unui număr de 52 de arhitecți. Cu școala de arhitectură terminată aici, dar rezidenți și în alte colțuri ale lumii, unii sunt în continuare practicieni ai meseriei pentru…
Ce se află dincolo de arhitectură? În cazul nostru, tot arhitectura. Explic: în perioada 19 octombrie-18 noiembrie, Galeria Dialog a organizat expoziția “Dincolo de arhitectură”, care pune pe simeze lucrările (1, 2 sau chiar 3) unui număr de 52 de arhitecți. Cu școala de arhitectură terminată aici, dar rezidenți și în alte colțuri ale lumii, unii sunt în continuare practicieni ai meseriei pentru care s-au școlit, alții au abandonat-o, unii sunt în viață, alții au trecut dincolo.
Evident, candidații la expunere au fost mai numeroși (ceea ce, în opinia mea, demonstrează nu doar dorința de prezență publică, consubstanțială meseriei lor, cât mai ales o splendidă, rar întâlnită solidaritate de breaslă), dar au fost triați – dacă am priceput cum se cuvine – de o comisie organizată de Uniunea Arhitecților din România. Ceea ce demonstrează o lăudabilă grijă pentru detaliu și pentru rânduire în condiții de excelență a evenimentului, faptul că nu s-a bifat o acțiune, ci s-a încercat o conectare responsabilă, întemeiată pe criterii valorice, la subtextul ideii catalizatoare. Care idee, mărturisesc, mi s-a părut că se diluează într-o mare de generozitate. Citez din catalogul expozițional: “Considerând că, în șase ani de zile, de când ființează, arhitecților le-a fost consacrată prea puțină atenție, Galeria Dialog le dedică, începând din…, o expoziție…” Deci nu pentru că arhitecții sunt creatori strașnici într-o arie adiacentă profesional, cea plastică (adică în domeniul pentru care și-a manifestat vocația Galeria Dialog), ci pentru că li s-a acordat prea puțină atenție până acum.
Revenind la problema enunțată liminar, anume că dincolo de arhitectură se află… tot arhitectura. Cu câteva excepții (Ion Oroveanu, Ctin Furmuzache, Marina Nicolaev, Cristina Țurlea, Ștefania Kenley Curea, Nura Al Sayed, Adrian Spirescu sau Mircea Pop – deși mai sunt și alți “proiectanți” de fizionomii umane ori vegetale, de abstracțiuni liniare sau coloristice), expozanții sunt bântuiți de arhitectură și în timpul – să-i zicem – liber. Majoritatea lucrărilor, executate în tehnici diverse – grafică, laviuri, ulei pe pânză etc. – înfățișează clădiri, fărâme de ansambluri urbane, vedute cu ruine sau palazzo-ouri venețiene, sau peisaj – perceput ca extensie decorativă a urbanului. Unele în tușă impresionistă, altele graficate minuțios, majoritatea obsedate de acuratețea liniei și de forța de sugestie spațială, de la amețitoarele geometrii de factură escheriană, practicate de Dan-Liviu Stănescu la viziunile de Google Earth artistic ale lui Dan Corneliu. Toate seducătoare, voit seducătoare, încercând să aducă dincolo de jocul planurilor, de intersecția subtilă a luminilor și umbrelor, un declic savuros în sensul anecdotei sau cromaticii.Poate nu atât de diversă, de arborescentă cum ne-am fi așteptat, expoziția este, cu siguranță, un “must” al acestei toamne. Unde “must” nu are sensul din revistele glossy de modă, ci de vin aflat la începutul fermentației, pișcător și ascunzând promisiunea unor beții viitoare.
-
Criza din industria europeană a bicicletelor face tot mai multe victimeBusiness Internaţional · 15 noiembrie 2026
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026