Un nou cutremur în Vrancea
Un cutremur cu magnitudinea de 2,7 grade pe scara Richter s-a produs miercuri, la ora 13.19, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 116 kilometri, informează Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP).
Orașele cele mai apropiate de epicentrul seismului sunt Covasna (38 de kilometri), Focșani (48 de kilometri), Râmnicu Sărat (48 de kilometri), Târgu Secuiesc (51 de kilometri) și Mărășești (57 de kilometri), potrivit sursei citate.
În zona seismică Vrancea s-a produs tot miercuri, la 00.52, un cutremur de 3,2 grade, care a avut epicentrul în județul Buzău.
Seismul cu cea mai mare magnitudine produs anul acesta în zona seismică Vrancea a avut 4,4 grade pe Richter și s-a înregistrat la 12 ianuarie.
De la începutul anului, în aceeași zonă seismică au avut loc alte 13 cutremure, cu magnitudini între 2,5 și 3,3 grade pe scara Richter.
La 6 octombrie 2013, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simțit și la București, dar și în nordul Bulgariei și în Republica Moldova.
Anul trecut, în zona Vrancea s-au mai produs opt seisme cu magnitudinea de cel puțin 4 grade, la 21 noiembrie (4,4 grade), 15 octombrie (4,7 grade), 11 august (4,5 grade), 28 iulie (4 grade), 12 iulie (4,1 grade), 20 iunie (4,2 grade), 21 aprilie (4,2 grade) și 6 martie (4,2 grade).
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026