Un nou sef si un plan de restructurare pentru Heineken
Un nou sef si un plan de restructurare pentru Heineken
Heineken NV a anuntat ca directorul sau general, Anthony Ruys, se va retrage din aceasta pozitie in luna octombrie, urmand a fi inlocuit de catre Jean Francois van Boxmeer, un membru de origine belgiana al consiliului de conducere responsabil cu productia din Europa, Africa si Orientul Mijlociu, relateaza Wall Street Journal.
Producatorul olandez de bere a facut in acelasi timp public un amplu plan de restructurare, anuntand ca va reduce numarul membrilor consiliului sau de administratie de la cinci la trei, managementul superior de la 36 la 13 membri, urmand a se concentra in acelasi timp asupra operatiunilor desfasurate in cinci regiuni geografice in loc de sase.
In cadrul unui interviu, van Boxmeer, ce va deveni primul director general neolandez al companiei Heineken, a declarat ca firma sa este una din cateva companii globale producatoare de bere interesate de producatorul columbian de bere Grupo Empresarial Bavaria, al doilea mare producator de bere al Americii de Sud a carui valoare ar putea fi estimata a fi cuprinsa intre 6 si 7 miliarde de dolari (intre 4,62 si 5,39 miliarde de euro), insa ar putea aduce pana la 9 miliarde de dolari.
“Faptul ca toti sunt interesati de Grupo Empresarial Bavaria este o presupunere adevarata”, a declarat Jean Francois van Boxmeer.
Printre alti producatori de bere ce si-au exprimat interesul fata de compania columbiana se numara InBev SA din Belgia si SAB Miller PLC listata la bursa londoneza, ultima fiind considerata drept una dintre rivalele principale.
Bavaria este considerata drept una dintre ultimele “bijuterii” de pe piata sud-americana a productiei de bere, piata ce cunoaste un ritm foarte rapid de dezvoltare, compania detinand pozitii importante in Columbia, Ecuador, Peru si Panama. Totusi, analistii au aratat ca Heineken ar putea intampina dificultati in ceea ce priveste incheierea unei tranzactii cu aceasta companie pentru ca in prezent nu dispune de suficiente lichiditati pentru a finanta o achizitie atat de importanta.
Intre timp, spatiul sau de manevra este limitat pentru ca Heineken este strans controlata de familia Heineken.
Surse din interiorul companiei spun ca familia Heineken are o atitudine de ezitare in ceea ce priveste relatia cu pietele emergente si ar putea respinge o tranzactie in cadrul careia aceasta ar ceda controlul asupra companiei olandeze unei companii straine.
Ultima achizitie importanta a Heineken a fost compania austriaca BBAG, pe care a cumparat-o in schimbul sumei de 1,9 miliarde de euro in octombrie 2003.
Van Boxmeer a admis faptul ca este putin probabil ca Heineken sa-si modifice structura actionariatului, fiind hotarata sa-si mentina in continuare controlul asupra propriului destin.
Viitorul director executiv al Heineken a adaugat insa: “Ne putem asuma o pozitie de varf in cadrul industriei berii fara a ne pierde independenta”.
Schimbarea directorului general, ce se va produce cu cateva luni mai devreme decat crezusera multi, apare intr-un moment in care Heineken incearca sa treaca peste mai multe obstacole importante.
Printre acestea se numara devalorizarea monedei americane, scaderea consumului de bere in America de Nord si Europa si competitia dura venita din partea companiei InBev.
In februarie, compania a raportat un declin de 33% al profitului sau net pe anul 2004 pana la 537 de milioane de euro de la 798 de milioane de euro, avertizand ca profiturile pe anul 2005 vor fi si mai scazute.
Analistii au avut reactii pozitive fata de anuntul lansat de companie cu privire la planul de restructurare pe care il vor pune in aplicare, insa au avertizat ca va trebui ca van Boxmeer, in varsta de 43 de ani, sa adopte o atitudine mult mai radicala decat predecesorul sau de 57 de ani.
Sub conducerea lui Anthony Ruys, un fost director al Unilever ce a venit la carma Heineken in anul 2002, cei sase ani de crestere a profitului formata din doua cifre au luat sfarsit, actiunile companiei pierzand o treime din valoare. catalina.apostoiu@zf.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026