Un portret fascinant

William Faulkner, distins cu Premiul Nobel în 1949 pentru tehnica sa de creație profund originală, care a revoluționat romanul modern, este scriitorul devenit exponent al unui loc și al unei culturi anume, nostalgic după acea lume pierdută, neacomodat la valorile civilizației moderne, care a reușit să fie, vreme de câteva decenii, una dintre efigiile prozei moderniste și un stilist de o incontestabilă originalitate.

În studiul dedicat marelui scriitor, Mircea Mihăieș încearcă să determine complicata relație a lui Faulkner cu modernitatea, având în vedere faptul că personajele sale sunt indivizi din lumea rurală, cu un limbaj și un comportament caracteristice mediului respectiv, pe când modernitatea e aproape prin excelență născută din nevoile de exprimare ale civilizației urbane. Începând prin a ne spune o poveste, Faulkner “ajunge să ne confrunte cu un tratat despre însușirile – despre cedările, căderile, eșecurile și prăbușirile lamentabile – ale ființei umane”.

Romancierul William Faulkner și-a petrecut întreaga existență în partea de sud a Statelor Unite ale Americii, regiunea marcându-i puternic întreaga operă și mai ales “ciclul Yoknapatawpha”, denumit astfel după numele ținutului imaginar din realul stat Mississippi, pe care prozatorul l-a populat cu personajele sale, reînviind atmosfera Sudului din timpurile indienilor până la mijlocul secolului al XX-lea.

“Creatorul comitatului imaginar Yoknapatawpha – cu o suprafață de 2.400 de mile pătrate, locuit de 9.313 negri și 6.298 de albi, după cum aflăm din harta anexată la sfârșitul romanului Absalom, Absalom ! – n‑a vrut să fie altceva decât raisonneur‑ul unei lumi, povestitorul cu memoria perfectă, fericit să pună pe hârtie – distorsionându‑le, ajustându‑le, alterându‑le și înnobilându‑le – fragmentele de viață care pluteau, indiferent și iresponsabil, prin lumea de servitori negri, cultivatori de pământ, meseriași, bone, mici funcționari, trântori, predicatori, șoferi, escroci, pros­tituate, aventurieri și negustori în care trăise.” (Mircea Mihăieș)

“Așa-zisele confuzii ale textului faulknerian se dizolvă după câteva lecturi. De fapt, Faulkner nu poate fi citit, ci recitit. Nici una dintre cărți nu poate fi înțeleasă în mod satisfăcător dacă nu ții cont de celelalte scrieri ale autorului. Într-adevăr, totalitatea scrierilor lui Faulkner se mișcă împreună, o povestire face referiri la alta, personajele evoluează în timp și spațiu. Anumite povestiri și personaje devin mult mai expresive atunci când întregul ținut Yoknapatawpha ni se dezvăluie privirii, în cercuri concentrice care se lărgesc dinspre tribunalul din Jefferson spre casele de pe plantații și lanurile de bumbac și regiunea sălbatică a Moșiei Francezului. Numai Charles Dickens și Balzac, dintre romancierii de dinaintea lui Faulkner, au creat o asemenea varietate de personaje.” (Jay Parini)

Mircea Mihăieș (n. 1 ianuarie 1954) este profesor de literatură engleză și literatură americană la Universitatea de Vest din Timișoara. Din 2005, îndeplinește funcția de vicepreședinte al Institutului Cultural Român. A fost distins de trei ori cu premii ale Uniunii Scriitorilor din România. La Editura Polirom a mai publicat: “Masca de fiere” (2000), “Viața, patimile și cântecele lui Leonard Cohen” (2005), “Metafizica detectivului Marlowe” (2008), “Despre doliu” (2009), “Ultimul Judt” (2011). A scris șase cărți împreună cu Vladimir Tismăneanu, dintre care cinci au apărut la Editura Polirom: “Balul mascat” (1996), “Vecinii lui Franz Kafka” (1998), “Încet, spre Europa” (2000), “Schelete în dulap” (2004), “Cortina de ceață” (2007). La Editura Polirom a apărut, în mai multe ediții, și romanul scris împreună cu Mircea Nedelciu și Adriana Babeți, “Femeia în roșu”. Alte cărți: “De veghe în oglindă” (1989), “Cartea eșecurilor” (1990), “Cărțile crude” (1995), “Atlanticul imaginar” (2002), “Scutul lui Perseu” (2003).

Mircea Mihăieș. “Ce rămâne. William Faulkner și misterele ținutului Yoknapatawpha” Editura Polirom