Un premiu pentru rector/ de Ziarul de duminică
Mircea Dumitru (foto), rectorul Universității din București, a primit săptămâna trecută Marele Premiu Louis D. al Academiei Franceze, în valoare de 750.000 de euro, pentru susținerea francofoniei în Europa Centrală și Orientală prin înființarea Centrului Regional Francofon de Studii Avansate în Științe Sociale (CeReFREA).
Mircea Dumitru (foto), rectorul Universității din București, a primit săptămâna trecută Marele Premiu Louis D. al Academiei Franceze, în valoare de 750.000 de euro, pentru susținerea francofoniei în Europa Centrală și Orientală prin înființarea Centrului Regional Francofon de Studii Avansate în Științe Sociale (CeReFREA).
Acest proiect este elaborat cu sprijinul Alianței Franceze în România. Premiul a fost înmânat rectorului Universității din București de către Hélène Carrère d’Encausse, Secretar Perpetuu al Academiei Franceze, Președintele Institutului Franței. De altfel, Hélène Carrère d’Encausse a anunțat oficial atribuirea Premiului Louis D. Universității din București, cu ocazia ceremoniei de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa în data de 15 mai 2012.
Cu ocazia deplasării la Paris pentru primirea Marelui Premiu Cultural Louis D. la Institutul Francez, delegația română condusă de Mircea Dumitru s-a întâlnit cu Patrick Gérard, rectorul Academiei din Paris, cu Patrice Bourdelais, directorul Institutului de Științe Umaniste și Sociale al CNRS, cu Jean-Louis Mucchielli, director general al Învățământului Superior și al Inserției Profesionale, cu președintele Universității Paris-Dauphine, președintele Universității Paris I și președintele Școlii Practice de Înalte Studii.
Premiul cultural al Fundației Louis D. are drept obiectiv să favorizeze și să promoveze cauza culturii și a limbii franceze la nivel mondial. Printre laureații Premiului cultural se numără: Universitatea Saint-Joseph din Beyrouth (2002), Federația Internațională a Profesorilor de franceză (2004), Alianța Franceză din Polonia (2006), Universitatea Franceză din Egipt (2008), Biblioteca Sans Frontières (2010).
Centrul Regional Francofon de Studii Avansate în Științe Sociale (CeReFREA) are drept obiectiv principal întărirea vizibilității cercetării în limba franceză, în științele sociale, din Europa Centrală și Orientală. Acest proiect se va sprijini pe cooperarea excelentă dintre partenerii internaționali, ceea ce va conduce la crearea unei rețele de cercetători și va face din București un pol veritabil specializat și o platformă de schimburi academice. Susținut de Ambasada Franței în România, acest proiect este un instrument esențial în menținerea limbii franceze și a valorilor sale de excelență.
CeReFREA va avea sediul în Vila Noël, care găzduiește în prezent Departamentul de Cooperare al Ambasadei Franței în România. Acesta va deveni locul de întâlnire pentru cercetători și va fi amenajat astfel încât să poată găzdui întreaga comunitate științifică din științele sociale, în cadrul evenimentelor, seminariilor și simpozioanelor special organizate. Anual, aproximativ 200 de profesori, doctoranzi, postdoctoranzi și cercetători vor fi implicați în astfel de activități știintifice. (Madalina Cerban)
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Peste 130.000 de utilizatori au raportat problemeEveniment · 13 noiembrie 2026
-
România a atras investiții străine de 135 mld. euro, dar riscă să piardă teren în competiția globală pentru capital. Marius Ionescu, NNDKP: „IMCA a fost o greșeală imensă. Mediul de afaceri și toate camerele de comerț au semnalat că este o greșeală”.Companii · 13 noiembrie 2026
-
NN Pensii, cel mai mare fond de pensii din România, a vândut acțiuni Romgaz de circa 90 mil. lei (17 mil. euro) în T3 și și-a redus deținerea de la 5,15% la 5,02%ZF 24 · 13 noiembrie 2026