Un Rafael dunarean

Pe numele lui adevarat, Gheorghe Miron. S-a nascut la Galati, exact cu cinci decenii in urma. Este muzeograf principal la prestigiosul Muzeu de Arta Vizuala din urbea dunareana. Din 1982, cand a absolvit facultatea de arta monumentala si restaurare a Universitatii de Arte Plastice din Bucuresti, unde i-a avut ca dascali indrumatori pe pictorii-profesori Rodica Lazar, Vasile Celmare si Ioan Stendl, artistul galatean nu a deschis decat cinci expozitii personale. Majoritatea in orasul natal, niciuna in Capitala! Poseda insa un bogat palmares expozitional in aparitii publice colective si de grup. Dar si in arta de for, cu importante si pretuite lucrari de restaurare si de arta monumentala.

Rareori avem prilejul sa ne aflam in preajma unui astfel de spectacol de verva sensibila, in care mana sa urmeze cu atata fidelitate aviditatea senzoriala a privirii. O astfel de revelatie am trait zilele trecute intr-un spatiu anume amenajat de la etajul Muzeului de Arta din Galati, in fata celor 18 tablouri de mari dimensiuni – uleiuri, desene si grafica de sevalet, semnate de pictorul monumentalist Gh.Miron, la cea de a sasea lui expozitie personala.
Nu doar acuratetea si percizia aproape fotografica a imaginii fascineaza in desenele si in compozitiile lui picturale. Transferul subtil al materialitatii si armoniei formelor, din zona artefactului virtuoz si a preciziei descriptive, spre teritoriile mai infiorate de visare poetica si savori intelectuale ale universurilor sale imagistice, ne invaluie in misterul simbolurilor, metaforelor si alegoriilor esoterice, mistice, mitologice ori profane, smulgandu-ne mreaja inselatoare a perfectiunii inscenarilor figurative. Ne provoaca, in schimb, cu confruntarea metafizica a unui evocator “muzeu imaginar”. Din care par sa reinvie vestigiile unor mari opere si precursori, precum cele ale antichitatii elenistice si romane, ale Renasterii italiene si flamande, indeosebi, ale rafinatei medievalitati persane sau indiene, ori cele ale neoclasicitatii si academismului occidental, urcand pana in epoca descatusarii romantice, cu toata patetica si voluptuoasa ei fervoare poetica, culminand, mai aproape de noi, cu “restauratia” exhibitionista a supra- si hiperrealistilor, dar si a promotorilor esteticilor Pop-Art!
In creatia lui Miron sunt detectabile toate aceste orientari si amprente esentiale ale memoriei noastre vizuale, nu doar inert sedimentate in ontogeneza lui artistica, ci inca vii si productive! Cu toate astea, Miron nu se lasa coplesit de fascinanta lui ascendenta artistica. El ne demonstreaza ca-si domina, de dincolo de limitele temporalitatii, propria natura si predestinare!
O face cu metoda si temei carturaresc, dar si cu pedanta bravada a discipolului etern, ce se crede a fi, al ilustrilor sai precursori si dascali, intr-un soi de recurs perpetuu la memoria culturala a umanitatii. O constiinta a unei continuitati naturale, asadar, pe care si-o asuma cu fiecare gest creativ si care il defineste stilistic si aptitudinal, ocolind orice tentatie sau deviatie pastisanta ori epigonica.
Rafaelit si archimboldian, totodata, amestec de rigoare si fantezie imaginativa, rafinat si pretios uneori pana la narcisism, inclinat spre hedonismul picturii galante, intimiste, fara a luneca in manierism si frivolitate, Miron exerseaza cu succes si retorica de mare respiratie a compozitiilor parietale pe teme mitologice, istorice sau pur decorative. Plina de noblete si eleganta stilistica ni se releva insa esistica lui de atelier, in care studiile de nud, natura statica, portret si compozitie alegorica certifica acelasi elevat nivel de exigenta a performantei plastice. Pe care o implineste invariabil prin “paganiniana” instrumentatie a vocatiei si maiestriei lui de desenator. Ca si a virtutilor artistului puritan, care isi cladeste cu tenacitate, chiar sub ochii nostri, opera. Onest si pasionat, dar mereu in spiritul respectului religios fata de idealurile si valorile perene ale umanitatii sensibile, in care crede si pe care o slujeste cu ardoare!