Un roman hollywoodian

Posesoare a unui Goncourt (fie el doar pentru liceeni!) si protagonista a unui scandal editorial ce a declansat jerbe de polemici cu alura mai degraba revuistica (aflata sub contract la Grasset, si-a mutat cartea L’impŽratrice la Albin Michel), Shan Sa este considerata cea mai franceza autoare chineza din lume.
Ceea ce, daca e sa zabovim un strop asupra formularii, nu inseamna chiar nimic. Daca e sa-i gasim niste calitati reale, acestea ar fi precocitatea (a castigat cel dintai premiu – unul de poezie – la 12 ani, a debutat editorial in Franta la 25), capacitatea de a-si forta sansa (a fost secretara unei uriase figuri a plasticii secolulului XX – Balthus), prolificitatea (anul si romanul) si proteismul: daca pana acum si-a incantat fidelii cu secvente exotice chinezesti (Jucatoarea de Go), cu tablouri ale ciocnirii intre civilizatii (Conspiratorii – 2005), iata ca acum, in 2006, incearca o fresca istorica – Alexandru si Alestria. Si aici se ciocnesc civilizatiile (Alexandru este Alexandru cel Mare iar Alestria – regina amazoanelor), dar nu la modul cultural-dramatic, anxios si plin de pilde ecumenice, ci doar in asternuturi, brutal, cu multa sudoare si erotism desantat. Shan Sa nu poate nici aici scapa de tentatia exotismului, atat doar ca, schimband China cu Macedonia, vorbeste despre lucruri pana si pentru ea exotice, al caror mister se bucura sa-l afle aproape concomitent cu cititorii. Gurile rele, nu putine, ale criticii franceze de intampinare, merg mai departe, recomandand o lectura ad literam a afirmatiei anterioare: fiind un stralucitor produs de marketing, micuta Shan Sa nici nu mai trebuie sa-si scrie singura cartile, pentru ca se gasesc numeroase condeie marunte dispuse sa-si vanda pe preturi rezonabile prinosul artizanal. Ignorand prezumtia de vinovatie (Delphine Peras, in cronica ei din revista Lire, face exact acelasi lucru, afirmand in schimb, aiuritor: “Ce conteaza daca a primit sau nu sprijinul vreunui alt condei pentru acest al saselea roman al sau – asta se intampla si cu alti autori, dintre cei aflati dincolo de orice banuiala”), sa ne uitam la fresca franco-chinezoaicei fara ochelarii niciunei prejudecati. Fara sa fie o biografie de referinta, ci doar o interpretare romanesca a vietii lui Alexandru Macedon, volumul joaca totul pe cartea supradimensionarii, patosului si delirului paranoid. Vrea sa placa socand, asa ca reformuleaza locurile comune ale biografiei eroului (de la faptul ca era degraba varsatoriu de sange nevinovat la pulsiunile morbide si inclinatiile sexuale neobisnuite, de la violul tatalui la pasiunea incestuoasa pentru mama), ingrosandu-le pentru a face din Cuceritor un damnat care incearca sa se emancipeze de duhorile letale care il bantuie. Pe fondul unor batalii hollywoodiene, cu multi figuranti si tot atat de mult sange, se desfasoara marea idila heterosexuala a imparatului, in care majoritatea scenelor, chiar daca pictate epico-liric, sunt interzise minorilor. Intre carnagii, orgii si incesturi, Alexandru se ridica mereu pe varfurile unei retorici sforaitoare, vrand sa fie nu doar un biet imparat, ci un ditamai filosoful: “Carnea barbatilor este un pamant salbatic, in care n-a rodit vreodata nicio civilizatie si nicio religie”. Sau: “Nu mai aveam decat dragostea, aceasta flacara slaba intr-o uriasa campie intunecata.” Ce-ar mai fi de spus?