Un science-fiction plin de suspans/ de Stelian Țurlea
Una dintre cele mai bune cărți care îmbină science-fiction cu o viziune fantasy asupra viitorului a apărut în această vară la Editura Trei – este vorba de romanul Lissei Price „Starters”*).
Supraviețuirea este doar începutul…
Una dintre cele mai bune cărți care îmbină science-fiction cu o viziune fantasy asupra viitorului a apărut în această vară la Editura Trei – este vorba de romanul Lissei Price „Starters”*). Este o carte cu care autoarea a debutat, dar a și fost distinsă cu multe premii, deținând un record de vânzări peste tot în lume. Cartea a fost publicată în peste 30 de țări. Autoarea lucrează în prezent la continuarea romanului. Următorul volum, „Enders”, va apărea la începutul anului viitor.
Spun editorii: „Acțiunea cărții se petrece într-un Los Angeles al viitorului. Un război biologic a decimat populația de vârstă medie. Au supraviețuit doar cei care apucaseră să fie vaccinați: tinerii și bătrânii. Callie, în vârstă de șaisprezece ani, descoperă Banca de Corpuri unde adolescenții își închiriază trupurile adulților înstăriți ce își permit luxul de a redeveni tineri. Dar neurochipul ei funcționează greșit, iar Callie ajunge să afle lucruri pe care nu trebuia să le știe și ia cunoștință de planul diabolic al Băncii de Corpuri…”
Astfel, se declanșează un carusel de întâmplări care transformă romanul aproape într-un thriller, dar și un basm modern, cu răsturnări de situație și, firește, happy end, totul urmărit cu sufletul la gură. Într-un final, când Banca de Corpuri este descoperită și anihilată, bunicii vin să-și recupereze nepoții, dar și să-i vadă pe donorii minori nerevendicați dispărând în ceață, de teama de a nu fi introduși în cine știe ce alt program diabolic. Imaginația autoarei este debordantă, personajele – credibile, tensiunea – perfect dozată și, fapt remarcabil, toate sugestiile despre cum ar putea arăta viitorul după ce omenirea își va fi distrus, din neglijență și nepăsare, mediul, sunt credibile. Mai mult, îți dorești să afli ce se va fi petrecut după finalul acestui roman care oferă nenumărate posibilități de continuare. Deocamdată, să le așteptăm. Poate la anul, pe vremea aceasta sau puțin mai târziu, vom ști deja.
*) Lissa Price – Starters, Editura Trei, colecția Young. Traducere din engleză de Mihai-Dan Pavelescu
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026