Un sentiment reconfortant

La inceputul seriei concertelor organizate de Institutul Cultural Roman in colaborare cu Filarmonica “George Enescu”, ne intrebam daca potentialul publicului bucurestean este suficient pentru a umple Ateneul in cele patru seri sustinute de Cvartetul Belcea intr-un singur an.

Iata ca mai avem parte si de surprize pozitive, constatand ca la cel de-al treilea recital al seriei (ultimul fiind programat in 27 noiembrie, cu un program Mozart, Schumann, Ravel, invitata fiind pianista Mihaela Ursuleasa) in Ateneu s-a adunat un public cu precadere tanar, vrand sa demonstreze parca faptul ca salile goale prea frecvente la concertele de muzica de camera se datoreaza mai putin ofertei repertoriale si mai mult lipsei parametrului de eveniment, asigurat in acest caz de ICR. Cel mai recent concert al Cvartetului Belcea ne-a aratat ca se gasesc suficienti amatori de “muzica pura”, ascunsi in cenusiul cotidian, pe care ii putem descoperi printre noi, nu fara uimire.
De data aceasta, invitatul formatiei a fost Yovan Markovitch, violoncelistul Cvartetului Ysaye, iar programul a cuprins doua capodopere ale literaturii camerale: Cvartetul nr. 6 de Bela Bartok si Cvintetul cu doua violoncele de Franz Schubert. I-am reascultat cu nedisimulata placere pe violonista Corina Belcea, pe colega ei Laura Samuel, la viola pe Krzysztof Chorzelski, iar la violoncel pe Antoine Lederlin, toti impreuna si fiecare in parte conturand portretul tanarului muzician de mileniu trei, o tipologie artistica care devanseaza cu mult varsta biologica a fiecaruia. Deja muzicieni formati, toti cei patru ofera un fascinant spectacol al cautarilor unor drumuri mereu noi pentru atingerea unei eficiente si a unei profunzimi de expresie cat mai personale si, in acelasi timp, cat mai apropiate de spiritul partiturii. Aceasta continua lupta cu sine reprezinta de fapt cea mai frumoasa demonstratie a adevaratei fascinatii pe care muzica de camera o poate exercita asupra fiecaruia dintre noi.
Profunzimea celor doua opusuri tarzii ale lui Bartok si Schubert au indus o intensa atmosfera meditativa in sala. Cvartetul nr. 6 de Bartok este ultima piesa compusa de muzician inaintea plecarii din Ungaria in Statele Unite si ultimul sau cvartet. Fiind vorba despre o muzica cu evidente valente vizuale, cu evocari de mare intensitate ale unor stari ce penduleaza subtil de la straniu la luminos, totul filtrat printr-o estetica vizionara, muzica opusului bartokian invita la introspectie.
Intr-o aparent alta lumina, punctul comun fiind aceeasi fermecatoare varietate a sonoritatilor individuale si de ansamblu, a aparut cea de-a doua lucrare din program. Incheiat cu doar cateva saptamani inainte de moartea compozitorului, Cvartetul cu doua violoncele al lui Schubert este o lucrare de anvergura, cu reflexii cvasisimfonice, plina de pasiune si exuberanta. In versiunea Cvartetului Belcea la care s-a alaturat violoncelistul cvartetului Ysaye, Yovan Markovitch, aceasta lucrare, considerata pe buna dreptate una dintre cele mai frumoase pagini ale romantismului cameral, a depasit asteptarile publicului, care a bisat prin aplauze indelungi. Mai departe de muzica insasi, un sentiment reconfortant imi este dat de faptul ca am ajuns in situatia de a scrie simultan despre doua evenimente muzicale – Festivalul SoNoRo si rezidenta Cvartetului Belcea la Bucuresti – care sunt generate de tineri muzicieni romani care au ales ambianta intens concurentiala a vietii muzicale din vestul Europei, dar considera esential pentru cariera lor sa intoarca mediului din care au pornit performantele muzicale pe care le ating acum alaturi de actualii lor colegi.