Un specialist in "satisfactii majore"

Intre Eminescu si M. N. Tomi, intre Caragiale si Vasile Dobra nu sunt, din punctul de vedere al lui Ion M. Mihai, mari diferente de valoare.
Ion M. Mihai, autorul volumului de critica literara Lecturi sublimate, aparut recent la Ed. Dacia din Cluj-Napoca, se pronunta dezinvolt si… hazardat asupra cartilor pe care le citeste. Desi nu stapaneste perfect limba romana, dezvolta o retorica de specialist in domeniu:
“Pentru a preveni orice neintelegere (…), trebuie sa precizam de la inceput ca nu este vorba de o antologie exhaustiva”.
Dar cum ar putea fi exhaustiva o antologie, care prin definitie este o selectie?!
Iata si alt exemplu:
“Dumitru Micu, avizat istoric si critic literar, a publicat de curand o prestigioasa monografie Arghezi”.
Nici o carte nu poate fi inca din momentul publicarii prestigioasa. Ea poate dobandi prestigiu ulterior, pe masura ce este citita si i se recunoaste valoarea.
Pe de alta parte, intamplator, lucrarea lui Dumitru Micu chiar este prestigioasa, dar nu pentru ca a fost asa inca din momentul publicarii, ci pentru ca a devenit prestigioasa, in deceniile care au trecut de la aparitia ei. Dumitru Micu nu a publicat-o de curand, cum crede in mod gresit Ion M. Mihai, ci in 1965; a revenit cu o editie, revazuta si completata, in 1972, iar de curand a publicat-o inca o data.
Un mod aproximativ de a folosi limba romana, o superficialitate voioasa in evaluarea textelor – acestea sunt dovezi clare de amatorism. Lor li se adauga obisnuinta de a scrie cu aceeasi consideratie despre scriitori clasici si autori obscuri. Intre Eminescu si M.N. Tomi, intre Caragiale si Vasile Dobra nu sunt, din punctul de vedere al lui Ion M. Mihai, mari diferente de valoare.
M.N. Tomi, un versificator in general neinspirat (“Poemul stand pe picioarele sale rascracanate/…/ pare doar o deschidere de supape/ pentru aburii aureolelor ce-nconjoara viata” etc.), este tratat ca un clasic in viata:
“Nelinistit de gravele probleme existentiale actuale din societate, obsedat de propria-i stare fizica ce-l urmareste ca o existenta paralela, poetul face dese recursuri in sine insusi, reusind sa creeze stari poetice elevate”.
In mod similar, Vasile Dobra, autorul unor impresii de calatorie lipsite de orice semnificatie literara, are parte de o cascada de caracterizari elogioase:
“Un joc agreabil care place, incanta si creeaza satisfactii psihice majore. Totul e plin de lirism ca un poem romantic medieval.” etc.
Gasind satisfactii psihice majore in lectura unor texte fara valoare, Ion M. Mihai ne provoaca insatisfactii psihice majore.