Un termen de comparatie

Baletul Lacul lebedelor de Ceaikovski in versiunea Teatrului Balsoi din Moscova. O oferta summum in genul baletului clasic. Trecand peste toate mizeriile unei realitati de tara saraca in care nimic nu este ce pare a fi, fiindca ar fi mult prea scump, sa ne bucuram ca, iata, cum-necum, se infiripa si la noi, timid, conditiile unor termeni de comparatie in zona baletului clasic.

Cine doreste sa-si faca o impresie cat de cat corecta privind ideea de nivel normal al unui spectacol de balet clasic urmarind doar productiile autohtone din Romania anului 2008 ar trebui sa se lase pagubas. Motivele, altminteri demne de expuneri ample si dezbateri aprinse, palesc in fata sumbrei realitati.
De aceea, turneul intreprins de trupa de balerini rusi sub titulatura “Vedetele Teatrului Balsoi din Moscova” in 17 localitati din tara, cu spectacolul-vedeta al repertoriului clasic Lacul lebedelor de Ceaikovski in coregrafia lui Marius Petipa si Lev Ivanov, nu putea decat sa ne bucure (ultimele spectacole sunt programate intre 5 si 9 aprilie la Zalau, Timisoara, Resita, Focsani si Iasi, ne intrebam pe ce fel de scene…). De altfel, se pare ca asistam la o adevarata serie de spectacole sustinute de ansambluri din Rusia, atat Spargatorul de Nuci de acum doua luni, cat si spectacolul ce face subiectul acestui articol fiind, fiecare in parte, urmate la o saptamana de productii similare apartinand teatrului echivalent din Kiev.
Oricine ar fi dansatorii – fie ei elevi de la liceul de coregrafie din Chisinau cum citim in presa, fie balerini din garnitura a treia sau a patra a globalizatului Balsoi -, nivelul este remarcabil. Asa ca pentru viitorul acestei arte in Romania, este bine ca un numar tot mai mare de spectatori este expus unui balet de o calitate buna.
Insotiti de parinti grijulii, numerosi baietei imbracati cu costum si papion sau fetite cu rochite si pantofiori asortati, au privit cu ochi mari evolutia unor dansatori de performanta. Parintii vor putea insinua astfel mai cu folos in sufletele lor respectul si dragostea pentru adevaratul sens al mirajului scenei. Astfel, ideea de vedeta poate capata o alta consistenta prin acesti copii, trasand – de ce nu – destinul artei coregrafice romanesti in viitor.
Aceste productii sunt deocamdata puse in pagina cu stangacie de intreprinzatori veniti din alte domenii si gazduite – in lipsa unei alternative viabile, inclusiv din punctul de vedere al numarului de locuri – de o sala improprie, cu muzica pe banda (in versiuni mai bune sau mai proaste) si doua “fundaluri” pe post de scenografie. Cu ocazia primului spectacol cu Lacul lebedelor de la Sala Mare a Palatului, discursul de inceput scris de o mana de clasa a opta din alte vremuri si interpretat “cu intonatie” de respectabilul actor invitat (care ne-a aratat apoi cu dibacie cum o biata poezie poate fi adaptata pentru orice ocazie, de la aniversarea maestrului Marin Constantin pana la deschiderea acestui spectacol de balet) ne-a oferit o caragialesca enumerare de “factori” implicati in desfasurarea evenimentului, din care nu au lipsit ca personaje principale Drogurile, Arta, Dracula, venerabilul Domn Laurentiu (pe numele Domniei Sale de cod) si multe alte initiale de comitete si comitii.
Cat despre balerini si spectacolul de balet in sine, se poate afirma cu putine sanse de a gresi ca el a placut unei sali pline si entuziaste, singure amintirile noastre despre Alina Cojocaru inducand o unda de regret pentru cei ce au avut prilejul de a o urmari in rolul Odette – Odille pe aceeasi scena (la fel de improprie) acum cativa ani. Un singular, dar inalt si puternic termen de comparatie.