Un vas de croazieră s-a ciocnit de un ponton pe Rin
Un vas de croazieră care transporta 230 de persoane a rămas blocat marți, la sud de Strasbourg (Franța), după ce s-a ciocnit în cursul nopții de un ponton aflat pe malul râului Rin, un accident care nu s-a soldat cu răniți, potrivit pompierilor, citați de AFP.
Vasul, care are o lungime de 150 de metri și aparține companiei Viking River Cruises, transporta 189 de pasageri, în principal persoane în vârstă, dar și 47 de membri ai echipajului, a precizat sursa citată.
Potrivit jandarmeriei, vasul a plecat din Breisach, o comună germană, și se îndrepta spre Kehl, un oraș situat pe malul german al Rinului, pe partea opusă a Strasbourgului.
Accidentul a avut loc în cursul nopții de luni spre marți din cauza “unei erori de pilotaj”, a explicat jandarmeria, fără să ofere alte precizări.
Prova vasului a rămas blocată între doi stâlpi de acostare.
O gaură s-a format în coca vasului, dar la peste trei metri deasupra nivelului fluviului, a constatat un fotograf al AFP prezent la fața locului.
Pasagerii (106 americani, 73 de britanici și zece canadieni) și membrii echipajului au fost urcați la bordul unui alt vas pentru a fi transportați la Kehl.
“Totul s-a desfășurat într-o ambianță foarte calmă”, a anunțat pentru AFP Nicolas Künkel, un responsabil din cadrul jandarmeriei însărcinat cu coordonarea operațiunilor.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026