Un veac fara ratati

La terminarea academiilor de belle arte, studentii nu incep sa se cheme automat artisti, ci absolventi. Absolventul nu devine artist nici dupa ce deschide una sau mai multe expozitii. In critica interbelica, se utiliza fara complexe cuvantul “expozant” si nu se supara nimeni.
Unul dintre motive era acela ca un numar, fie el si mare, de tablouri adosate la cativa pereti nu s-a chemat dintotdeauna expozitie de arta. Nu orice prezentare de tablouri e si o expozitie de arta. Astazi, vorbim relaxati de “lucrari”. Inainte de razboi, se intrebuinta frecvent un alt termen: “bucati”. Se spunea: bucati literare, muzicale, poetice. Iar cand Oprescu, bunaoara, scria ca “domnul Cutare a prezentat cateva bucati interesante”, lumea intelegea exact ce trebuia: ca un absolvent al Scolii de Arte Frumoase promitea sa ajunga candva artist.
Astazi, absolventul expune din plecare “altceva decat ceilalti”, deci productii in care numai criteriul originalitatii are intaietate. Deoarece mai raul si mai binele, in ce priveste maiestria, adica artisticul, nu intra in discutie, e nepotrivit sa numim obiectele si activitatile absolventilor expozanti opere de arta si creatii artistice. Propriu si decent e sa le numim exercitii culturale si gimnastici spirituale. Muzeele si galeriile de arta sunt inundate de tot soiul de activitati si peroratii culturale ce apeleaza curent la uneltele, la terminologia si la unele deprinderi de atelier din patrimoniul artelor plastice. Dar ar fi exagerat sa le marcam insemnatatea prin termeni clasici precum “opere” si “creatii”. Desi dictionarul artelor plastice traditionale e inadecvat, in cazul majoritatii “instalatiilor” concepute de absolventi, multe dintre conceptele lui sunt adjudecate abuziv, pentru a institutionaliza in regim de creatii si opere excentricitati de toate naturile.
Niciodata in istorie o opera de arta n-a avut nevoie de atata sprijin doctrinar, cat primeste de la o vreme orice harjoana de absolvent de la Belle Arte. Totusi, foarte putini comentatori ai vietii culturale se incumeta sa observe substituirile de nume, erorile de postura, uzurparile de continut. Marea majoritate a activitatilor unor absolventi, care cauta notorietatea nu importa cu ce pret, trebuie consemnate, analizate si promovate cu alt vocabular decat acela al creatiei ce comporta comparatii si etajari valorice. De foarte multe ori, la vernisajele unor “infatisari de munci culturale” ale absolventilor din generatiile tinere, am sentimentul ca sunt martor la competitii cu premii in care unicul participant e declarat invingator in temeiul unor criterii de el nascocite si numai de el recunoscute.
Situatii ce mi-o amintesc pe aceea din romanul “Eternitate locala” de Eugen Seceleanu, in care, la un concurs de frumusete al celor mici, mamele urcau pe rand pe scena si ziceau: “Al meu e cel mai frumos”, “Ba al meu”, “Ba nu, cel mai frumos e al meu”. Si toate erau declarate castigatoare.

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar