Unde dai si unde crapa

Luarea cu asalt a barierelor lingvistice, tot mai vehementa de cand cu globalizarea, ne confrunta din cand in cand cu situatii nostime, caraghioase, sau de-a dreptul stupide. Cuvinte, toponime, marci ori simboluri pot provoca, in contact cu o arie culturala straina, reactii paradoxale, mergand de la surasul sugubat pana la scandalizare si proteste. Stiam cu totii, inca de pe bancile scolii, de pilda, ca orasul croat Pola, port al peninsulei Istria, se numeste de fapt altfel; simpla amintire a acestui gand echivoc starnea prin clasa chicoteli imberbe.

Imi amintesc o istorie oarecum inrudita, petrecuta prin anii ’60 in redactia unei reviste de stiinta popularizata, care scotea si un supliment literar. O preadistinsa doamna, convinsa prin staruintele redactorului de la suplimentul literar sa-si incerce talentul, s-a prezentat la el cu o povestire a carei actiune aventuroasa se petrecea in jungla, la izvoarele fluviului Congo.
Cum in text aparea de mai multe ori numele unuia dintre principalii afluenti, Lualaba, si cum el se jena sa-i explice ce anume il deranja pe redactorul-sef (presa avea pe atunci alte rigori…), s-a gandit sa-i ceara autoarei sa aleaga tarmul unui alt afluent al monumentalului fluviu ca loc de desfasurare; a fost insa sfatuit de catre specialistul in geografie al redactiei sa renunte, intrucat numele celuilalt afluent important era, pentru romani, inca si mai deochiat: Luapula.
In zilele noastre, numele de firme, de marci, de produse au ajuns sa dea destula bataie de cap, caci in circuitul international care sfideaza orice fruntarii, nu numai aspectele juridice ale patentarii si ale proprietatii intelectuale, ci si cele de natura culturala si lingvistica, denotatia si conotatia, limba literara, dialectele, jargonul, chiar si argoul joaca un rol in succesul sau esecul comercial.
Exista firme specializate in elaborarea unor astfel de denumiri, pentru care se nascocesc nu o data cuvinte sintetice, si nu-i tocmai usor sa verifici daca nu cumva o noua marca sau un nou model ar putea veni in conflict, intr-o tara sau alta, cu cine stie ce semnificatii.
Numele trebuie sa fie inconfundabil, marcant, usor de retinut, si sa nu starneasca iritatie in vreo limba printr-un (sub)inteles respingator, jignitor, ridicol sau obscen.
Se cunosc destule cazuri neinspirate, sfarsite prin rateuri, sau drese la repezeala printr-o schimbare de nume. Automobilul de teren Pajero al firmei Mitsubishi a trebuit sa fie rebotezat in Montero in tarile de limba spaniola, deoarece numele initial, purtat de o subspecie de feline din Pampas, mai inseamna in jargon si… labagiu.
Modelul Cayenne al marcii Porsche a fost un adevarat flop in Franta, unde numele e faimos nu atat ca varietate de piper, cat din pricina lagarului pentru detinuti recalcitranti din Guyana Franceza (vezi si romanul Papillon de Henri Charriere).
Firma Tchibo nu prea are un renume bun in Japonia, unde acest cuvant inseamna moarte. Minusculul Topolino al firmei Fiat si-a redus succesul de cand poarta numele de nepronuntat pentru ne-italieni Cinquecento – numele initial, versiunea italiana a lui Mickey Mouse, n-a primit avizul lui Walt Disney.
Volkswagen a ratat in SUA o campanie de publicitate pentru Golf-ul sport GTI, lansata sub sloganul Turbo-Cojones: desi in engleza cuvantul cu pricina e folosit cu sensul de curaj, cutezanta, a plouat cu proteste din partea a numerosi americani hispanici, care n-au gustat deloc reclama pentru turbo-testicule!
In Spania, parfumul frantuzesc Opium a fost mai intai interzis, deoarece, pus in legatura cu consumul de droguri, numele suna cumva dubios.
Sistemul electronic german de redactare a declaratiei de impozit, numit Elster (Cotofana), de fapt o prescurtare, un acronim, a starnit multe comentarii hazlii, datorita asocierii ideii de impozit cu renumele de hoata al pasarii in cauza. Si pildele ar putea continua.
Am lasat la urma o descoperire facuta recent, din pura intamplare, dar care ilustreaza de minune tema noastra: pe un prospect pentru liniile internationale de autocar Romania-Germania, un grup de presupusi pasageri ajunsi la Berlin, in fata la Brandenburger Tor, isi manifesta vizibil incantarea pentru calitatea serviciilor. Cum? Alcatuind, cu mana intinsa, un cerc din degetul mare si cel aratator – in Romania, desigur, un semn de apreciere la superlativ.
In Germania insa, semnul acesta se traduce prin Arschloch (adica gaura de cur), e catalogat in codul civil drept insulta si poate avea urmari serioase, mai ales proferat in legatura cu traficul motorizat…
Ma indoiesc asadar ca publicul german ar interpreta aceasta imagine drept reclama si ca n-ar socoti-o, dimpotriva, o gluma de prost gust – asta, in cel mai bun caz.
Se vede si din acest ultim exemplu ca, in materie de marketing, o cunoastere superficiala poate zadarnici pana si cele mai frumoase intentii. Vorba zicalei: unde dai si unde crapa!
Munchen, 5 noiembrie 2007