Versiunea completă
Companii

Unii investitori vor pierde foarte multi bani din imobiliare

O serie de dezvoltatori imobiliari, care s-au bazat pe faptul ca apartamentele din proiectele rezidentiale ar putea fi preluate de catre investitori sau care au cumparat terenuri la preturi ridicate in zone fara infrastructura vor pierde sume importante de bani, apreciaza Mark Rea, director regional al firmei de project management Gardiner & Theobald, unul dintre cei mai importanti jucatori de pe…

Cristi Moga · 10 noiembrie 2008 · 2 min de citit

O serie de dezvoltatori imobiliari, care s-au bazat pe faptul ca apartamentele din proiectele rezidentiale ar putea fi preluate de catre investitori sau care au cumparat terenuri la preturi ridicate in zone fara infrastructura vor pierde sume importante de bani, apreciaza Mark Rea, director regional al firmei de project management Gardiner & Theobald, unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata locala de profil.

“In ultimele trei-patru saptamani am vazut numerosi dezvoltatori revizuindu-si planurile. Au cumparat terenuri la preturi ridicole, agentii le spun ca nu vor vinde apartamentele si spera ca bancile sa le acorde in continuare sprijin. Multi vor incerca sa inghete proiectele. Sa speram ca nu vor fi nevoiti sa vanda. Unii investitori vor pierde multi bani in urmatoarea perioada”, apreciaza Rea. Gardiner & Theobald are in Bucuresti 62 de angajati, al patrulea birou ca marime dupa Londra, New York si Dubai si un portofoliu de proiecte precum ansamblurile rezidentiale Asmita Gardens si New Town din Bucuresti, cladirile de birouri City Gate (Piata Presei) si Floreasca 169 sau mallurile Tiago Mall din Oradea sau Colosseum din Capitala, precum si proiectul mixt Global City. Anul trecut, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 5,2 milioane de euro (plus 136%) si un profit de 1,3 mil. euro. Insa, la fel ca majoritatea domeniilor conexe pietei imobiliare, perioada cu cresteri substantiale de la un al la altul a trecut. “In primele noua luni ale anului am inregistrat o crestere de 15% fata de aceeasi perioada din 2007, ritm pe care ne asteptam sa il mentinem pana la sfarsitul anului. Pentru 2009 este dificil de facut previziuni. Suntem mai atenti in estimari si anticipam ca anul viitor vom avea cel mult o stagnare a rezultatelor financiare, desi ne revizuim previziunile lunar, pe masura ce piata evolueaza si situatia devine mai clara”, spune Rea. Directorul Gardiner & Theobald apreciaza ca lunile acestea sunt moarte pentru piata imobiliara, in sensul ca finantarile bancare vor fi extrem de putine, si la niveluri de maxim 50-60% din valoarea de investitie a proiectului, in timp ce unele banci solicita un nivel al preinchirierilor de chiar 70%. In plus, randamentele la exit sunt in jurul valorii de 9-9,5%, potrivit lui Rea, din cauza faptului ca nu multi investitori au lichiditati in prezent. “Lucrurile s-au miscat prea repede in Romania. Costul constructiei a ajuns de la un nivel cu 20% mai mic fata de alte state din regiune, sa fie cu 20% mai mare, in doar patru-cinci ani. Cand banii erau ieftini, toata lumea putea construi, ceea ce a determinat cresterea preturilor. O corectie era necesara, dar din pacate s-a suprapus cu credit crunch-ul, piata neavand experienta unei crize”, spune Rea. Piata de project management este extrem de tanara in Romania, alaturi de Gardiner & Theobald, printre cei mai mari jucatori numarandu-se si Drees & Sommer sau Gleeds.
Citește și