Versiunea completă
Eveniment

Uniunea Bancară, piața și noile reglementări vor grăbi schimbarea modelelor de afaceri ale băncilor

Modul în care vor funcționa băncile în anii urmă­tori se va schimba, iar noile reglementări, care urmăresc îmbunătățirea gradului de transparență și a capacității grupurilor bancare de a absorbi șocuri, vor presupune și creșterea costurilor, băncile fiind nevoite să găsească modele de afaceri profitabile pentru a rezista pe piață, consideră bancherii și consultanții.

Claudia Medrega · 27 noiembrie 2012 · 4 min de citit

Modul în care vor funcționa băncile în anii urmă­tori se va schimba, iar noile reglementări, care urmăresc îmbunătățirea gradului de transparență și a capacității grupurilor bancare de a absorbi șocuri, vor presupune și creșterea costurilor, băncile fiind nevoite să găsească modele de afaceri profitabile pentru a rezista pe piață, consideră bancherii și consultanții.

“Dincolo de provocările interne legate de situația economică, legate de așteptările privitoare la reglementări, la cadrul institu­țional ce ar putea urma, există o serie în­trea­gă de provocări naționale cu care sectorul bancar, sectorul financiar din România se vede provocat oarecum simultan. Implementarea Basel III în Uniunea Europeană se va face în foarte scurt timp, decizia politică la nivel european este de la 1 ianuarie. Ne așteptăm ca de la 1 ianuarie aceste cerințe să fie, să devină litere de lege și să trebuiască împreună să le implementăm și să le monitorizăm în paralel, probabil, cu intrarea în procesul de construcție de instituire a Uniunii Bancare”, a declarat Bogdan Olteanu, viceguvernator al BNR la Forumul Bancar Român.

Oana Petrescu, partener al Deloitte, a arătat că modul în care băncile vor funcționa în perioada următoare se va schimba.

“Vedem procesul de dezintermediere. Vedem tot mai puține capitaluri disponibile, nu doar în România, ci în lume. Mai puține fonduri pentru bănci înseamnă mai puțină finanțare pentru economia reală. Reglementările vin să îmbunătățească capacitatea grupurilor bancare de a absorbi șocurile. Dar cresc și costurile. Efectul este îngrijorător. S-au făcut studii. Impactul asupra rentabilității capitalului este considerabil. Va exista un interes mai mic al investitorilor față de sistemul bancar.”

În aceste condiții, băncile trebuie să găsească modalități să aibă modele de afaceri profitabile, în opinia lui Petrescu. “Băncile nu au de ales. Trebuie să atragă capital. Băncile trebuie să fie profitabile.”

Fiecare bancă, funcție de competențe și ambiție, în următorii ani va trebui să-și definească modelul de business. Condițiile sunt mult mai grele, contextul este foarte volatil și greu de controlat, iar orice greșeală poate avea efecte de neimaginat. Miza este foarte mare, costurile sunt foarte mari, dar există și oportunități mari”, a spus partenrul Deloitte.

Paul Ichim, vicepreședinte executiv Eximbank a afirmat că piața este cea care impune schimbarea modelului de business al băncilor.

El a amintit câteva schimbări esențiale care au apărut deja la nivelul băncilor cum ar fi orientarea creditării de la un model de finanțare bazat pe active la un model bazat pe cash, reorientarea finanțărilor dinspre consum spre producție și investiții, schimbarea focusului de la creditarea în valută spre creditarea în lei, precum și cerințe pentru garanții mult mai solide și mai lichide pentru credite.

Radu Ghețea, președintele Asociației Române a Băncilor, a afirmat că nu crede că în sistemul bancar românesc se vor produce transformări de genul ieșiri din piață a băncilor mari din grupurile europene.

“Este posiil să iasă anumite bănci din sistemul bancar românesc. Dar, nu din cauza situației din România, ci din cauza unor decizii la nivel de grup cum ar fi ieșirea din Europa Centrală și de Est sau renunțarea la subsisdiarele dintr-o anumită zonă din care face parte și România. Nu am văzut până acum o bancă străină care să se gândească să plece. Se vor vinde…vor trece dintr-o parte în alta, dar nu cred că are cineva de gând să plece din România. România are oportunități destul de mari”, a spus Ghețea, menționând că exprimă un punct de vedere personal.

Arin Stănescu, președintele Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR), a arătat că băncile au amânat prea mult să ceară falimentul firmelor care nu au reușit să ramburseze împrumuturile și nu aveau posibilitatea să-și revină, amânând prin artificii tehnice constituirea de provizioane.

“Cred că supravegherea BNR și-a pierdut puțin răbdarea și a cerut raportări auditate semestrial. Asta înseamnă că ce raportați la jumătatea anului nu prezintă încredere. Am aflat toți că li s-a spus celor șapte auditori din piață la modul ferm să nu se îndepărteze foarte tare mult de valoarea de piață. Consecința va fi că o parte din membri comunității va trebui să vină cu bănuții de acasă pentru a completa cerințele de capital”.

Stănescu a arătat că o reevaluare a activelor în garanție la adevărata lor valoare din condițiile de piață actuale înseamnă o diminuare mai mică a sumei de provizionat din creditele restante, ceea ce înseamnă un plus de provizionare și o cerință mai mare de capital.

Citește și